Traversare de la Tilisca la Saliste prin Crint - 12 august 2012

Vreme cam naspa sambata. Initial ma inscrisesem si vroiam sa merg la semi-maraton Cindrel in Alergare, sa vad si eu cat sunt in stare sa scot sau mai bine zis daca sunt in stare sa termin traseul. Traseul cam monoton pentru mine oricum, te cam ducea si te intorcea pe acelasi drum, o bucla mult prea mica si nu pe unde-mi placea mie. Vazand ca vremea nu va fi prea buna, decid sa nu ma mai duc la semi-maraton, ca n-am chef sa-mi dea cu blituri/trasnete pe acolo pe sus. In schimb programez o tura de bicicleta duminica.

Printr-o minune epocala, Marius nu a organizat tura de bicicleta cu clubul de ciclo, asa ca este liber ca sa il bag eu prin ce coclauri vreau cu alte cuvinte. Avem un drum de bifat la Tilisca, pe care mai fusesem in iarna la picior. Constatasem ca este numai bun de bicicleta sau mai bine zis numai bun de carat bicicleta la deal (noul sport de pushing-bike pe bolovani).

Pana la Tilisca punem bicicletele pe masina, una la mana ca eu nu am cauciucuri de asfalt si am o frecare cu materialul asta de numai cu spatele mi se pare ca merg, doi la mana pentru vesnicul motiv al durerilor mele in posterior cand stau prea mult in sa. De data asta mi-am pus trei perechi de pantaloni speciali cu bureti cu tot si degeaba. Asadar, mergem cei 20 km pana la Tilisca cu masina. Parcam in mijlocul satului si de acolo ma sui in sa si i-o dam la deal spre Valea Tiliscutei. La bifurcatia cu Tilisca viram dreapta pe noua vale si incepem urcarea serioasa. Pana la primul cot al podului ma stradui sa urc pe bicicleta, bolovanii sunt din ce in ce mai mari, dar inca merge. Dau in saraca bicicleta ca intr-un animal, ii fortez vitezele la maxim, mai ales ca nu imi schimba bine foile alea nenorocite (acum este in service, logic, a ajuns ranita inapoi acasa).

Sa nu uit insa sa reamintesc ca Valea Tilisca arata foarte fain si salbatic. O zona de explorari veritabile cand o fi vreme naspa pe munte, si colea-sa langa Sibiu este numai bine de cotrobait prin colturile naturii.

Ajungem la podul unde drumul vireaza puternic stanga in sus si incepe o panta de zici ca urci pe casa. Nu pot sa urc pe bicicleta, asa ca ma dau jos si merg pe langa ea. Erau niste bolovani cat casa, apai cat pot sa ii ocolesc si eu cat stau in sa. Panta la drum este abrupta rau, daca era de pamant drumul ar fi fost mai bine, dar asa pietruit imi zgaltaie fiecare masea din gura. Boscorodesc ceva si ma hotarasc sa ma dau batuta, o sa urc pe langa bicicleta. Portiunile de drum bun erau mult prea nesemnificative, iar drumul asta din 3 curbe ne-a urcat nici mai mult nici mai putin de 300 metri diferenta de nivel.

Partea buna este ca ajungem repede sus in culmea dealului, partea proasta este ca am impins tot drumul la bicicleta. Consolarea este ca si Marius, marele biciclist din Sibiu cu care am avut onoarea sa merg, si el a impins la bicicleta. Ma rog, cred ca a impins mai mult ca sa mergem simultan, dar apreciez gestul.

Sus in culmea dealului incepem sa trecem pe langa colibe si langa colibe ghici cine vine sa ne latre? Noroc ca si eu stiu sa latru si se cumintesc javrele imediat si ne lasa sa ne facem pozele in voie. Drumul foarte frumos, cu vegetatie multa, patrupede de toate felurile, o bogatie a naturii.

Trecem de primul cordon de caini de la prima coliba si continuam spre dealul Negoiu, unde panoramele se transforma din frumoase in foarte frumoase. Mioritice, ce sa mai ! Cand au scris ciobanii Miorita, cred ca pe plaiuri d-astea colindau cu turma de oi.

Mergem pe drum, trecem de varful dealului Negoiu si apoi incerc sa gasec bifurcatia cu drumul de Valea Tiliscutei. Se pare ca am depasit acea bifurcatie si se pare ca asta iarna, desi am zis ca am luat-o gresit, cred ca o luasem bine. Nu conteaza, suntem pe biciclete, la vale vom avea viteza oricum, asa ca mai avem destule ore de lumina ca sa nu orbecaim la intoarcere - cu alte cuvinte inca destule ore de cotrobait pe aici pe coclauri dupa drumuri noi.

Pana sa avansam, reusesc sa ma opresc sa pozez niste cai si vad minunea asta de oala - noul model de casca de protectie pentru MTB (sigur nu crapa, o folosea si bunica, acum statea insa pe gard). Ca detalii aferente: marimea oalei mie imi era mare, lui Marius ii venea mai bine - colectia de vara!

Continuam drumul care incepe sa se piarda, astfel incat de fapt mergem doar pe o culme de deal si intuim niste urme de caruta prin iarba. Marius ca de obicei, cand nu stie pe unde il bag, este nelinistit si nu are incredere in mine. Nu prea stie sa citeasca o harta si nu prea intelege ce ii zic eu cand spun ca stiu unde ma aflu. Adevarul este ca nu eram unde credeam eu ca suntem, dar important era ca eram prin zona. O dam mai departe, fiind convinsa ca vom intalni drumul de pe Valea Tiliscutei. De fapt trecuseram de acest drum, dar ni se deschideau noi drumuri la orizont.

 

Cum mergeam noi asa domol cu bicicletele prin iarba, iaca ce vad vis-a-vis pe dealul vecin ceva ce seamana cu Crintul. Crintul teoretic era departe, nu aveam cum sa ajungem in dreptul Crintului, si totusi. Ma uit pe harta si Crintul pare-se sa fie vis-a-vis. Oricum este pe dealul celalalt si nu avem de gand sa coboram si sa urcam pana acolo. Las' sa fie, noi mergem pana dam de drumul de Valea Tiliscutei. Tot mergem inainte si imi dau seama ca am depasit de mult drumul. Ce viteza am avut ! 

Ca urmare, dat fiindca ajunsesem cu exploatarile mult mai departe decat mi-as fi propus vreodata, ii propun lui Marius sa continuam descoperirile geografice si sa mergem pana in Culmea Porumbelului (pe care am fost anul trecut de la Jina la Sibiel), macar sa vedem si noi cum se face legatura de la Tilisca in culmea asta. Marius neincrezator, nu intelege de ce si cum am putea noi sa ajungem acolo, desi ii explic clar pe harta. 

Intersectie de 3 drumuri: cu mare atentie se pot observa 3 urme de carute/bicle/etc

Din aceasta intersectie continuam pe drumul din stanga, ca sa zic asa, si in scurt timp iesim la o bifurcatie si mai mare, de unde in stanga se vede un drum forestier bun ce merge pare-se in directia Crintului, iar in dreapta se vede o poteca mohorata ce pare-se ca duce spre Coasta Porumbelului. Alegem drumul de Crint si mergem intr-acolo.

Drumul, adica poteca, ce duce inainte spre vf. Guga Mica din Coasta Porumbelului (in fundal)

Drumul forestier ce banuim noi ca ne duce la Crint si in stanga gardul proprietatii lui Carabulea

Drumul spre Crint pare-se ca este foarte bun si foarte amenajat, gasim si apa de izvor, ca ma cam terminase deja setea si pedalam fericiti mai departe spre Crint. Marius, desi sibian, nu fusese niciodata pe drumul asta, fiind pentru el prima data si observ ca drumul nu apare nici pe harta. Din dealul Valenilor, de unde veneam noi, nu era desenata nici macar o poteca de legatura spre Crint, iar noi eram pedaland pe dita' mai drumul.

In fundal se vede vila lui Carabulea si proprietatea acestuia unde era un paznic si foarte multi caini, motiv pentru care am fost obligati sa ocolim mareata mosie.

Drumul de ocolire al mosiei Carabulea, pazita si intretinuta de haita lui de patrupezi

Ajungem in intersectia drumulului forestier pe care am venit noi cu drumul de Saliste-Crint. In intersectie in sfarsit mancam. Il amenintasem de mult pe Marius ca trebuie sa mananc, dar tot pedaland ca sa aflam unde suntem, ajunsesem in Crint. Crint nu este foarte departe de Tilisca, mi se arata doar vreo 10 km de la plecare din Tilisca, dar fusese un drum atat de intortocheat cu atatea bifurcatii, caini, lipsa drum etc, incat aveam impresia ca mergem de nu stiu cand.

In sfarsit mancam. Infulec conserva de peste val vartej, Marius nu vrea, ma lasa pe mine sa bag in mine totul, drept pentru care rezult rotunda ca o minge. Cat mancam insa, surpriza mare: inghetam ! Nu inghetam insa asa un pic in sensul ca ne racim, nuuu, mie imi ingheata degetele si daca ma stradui putin cred ca scot si aburi pe gura. Ma imbrac, dar degeaba. Marius isi pune si pantalonii de fas pe el, mi-i pun si eu pe ai mei, dar degeaba. Este frig, de' ne clantane dintii in gura. Plecasem din Sibiu pe super caldura si aici dam de super frig. Imi ingheata degetele si incep sa se invineteasca. Suntem in august si eu dardai de frig in Crint !? Cred ca erau 10 grade celsius in Crint, nici un pic mai mult.

Imbracati cu tot ce aveam prin rucsaci, n-avem incotro si trebuie sa o da la vale spre Saliste. Cu siguranta nu ne va fi foarte cald, dar altceva nu mai avem de pus pe noi. Mergem vreo cativa kilometri asa, dar mie imi clantane dintii in gura. Nici Marius nu este mai prejos, asa ca scoateam materialul de supravietuire, desi afara este soare, dar un soare cu dinti mari si care ranjeste la noi.

Marius isi pune pe el pelerina, in ideea de a-i tine cat de cat de cald la vantul naprasnic de la coborare

Eu in lipsa de altceva imi pun genunchierele si cotierele in speranta ca nu-mi mai intra vant pe maneci, respectiv picioare

Asa imbracati ca la Polul Nord parca ne este mai cald, in miezul verii, evident, dar important este sa ne fie noua bine. Drumul spre Saliste este drumul clasic, facut de atatea ns-pe mii de ori, si o dam blana ca stim bine drumul si nu mai prezinta atata interes pentru noi. Dupa multa coborare, vom avea si cateva serpentine de urcat, o adevarata binecuvantare pentru noi, ocazie cu care ne mai si incalzim si incepem sa lepadam cele sapte cojoace. Ce fericire sa mori din nou de cald dupa ce ti-au inghetat degetele in miezul verii!

Vedere spre Crint din drumul spre Saliste: una din curbele de urcare a drumului

Cum suntem veterani ai zonei, trecem si pe langa coliba unde stim ca sunt catei simpatici. Ei vin initial latrand la noi, dar vorbindu-le frumos ii domolim imediat, ca ii cunoastem de cand erau mai mici. Adevarul este ca sunt niste catei super faini si simpatici. Uite ce smecheri se gudura prin poze !

 

Dupa episodul 'catei', ne continuam drumul spre Saliste, o coborare continua de vreo 10 km, timp in care mie imi intepeneste gatul intr-o pozitie stupida in incercarea de a vedea drumul pe unde merg. Marius a coborat in goana, eu am coborat mai catinel ca sa nu cad de pe cele doua roti. Ajunsi in Saliste, am batut inca 3 km pana la Tilisca la masina. Incheierea circuitului dupa numai 25 de km, in vreo 6 h cred, dar cu bucuria de a fi descoperit un drum nou si de a fi vazut niste peisaje superbe. Ma apuc de scris Miorita in varianta moderna.