La cantonul de sub Zboina Neagra - 30-31 martie 2013

Cu ocazia inceperii turelor mele cu carpati.org am inceput sa aprofundez si zone mai necunoscute, datorita bunei intentii a unor membrii care au organizat ture in locatii mai aproape de casa lor si mai departe de casa mea. Prima tangenta cu muntii Vrancei o avusesem eu prin 2009 de Florii prin Cheile Tisitei. Mi-a placut atat de mult, incat am revenit subit o saptamana mai tarziu fix de Pasti pe la Manastirea Tarnita din zona. In noiembrie 2012, m-am inscris val vartej in tura Feliciei, care avea sa ne duca pe varfurile Lacauti si Goru. A fost o atmosfera atat de placuta, incat m-am bucurat ca am fost mai ales pentru gasca si mai putin pentru traseul destul de anost, pe drumuri forestiere si mai putin pe varfuri.

De data asta pune tura pe carpati Claudiu, unde altundeva decat pe plaiurile sale de bastina, unde a copilarit el la Soveja. Tura prevedea sa urcam de la Soveja in sus spre varful Zboina Neagra. Nici nu prea ma uit bine pe harta unde este, stiu ca mai pusese tura asta de craciun, dar mi se paruse prea mult sa ajung pana acolo, plus ca nimeni din Sibiu nu venea, asa ca de data asta, daca ii vad inscrisi si pe Bucurei, ne mobilizam reciproc pana la capat.

Se apropie data turei si cu nerabdare ma apuc sa imi fac bagajul. Lumea se mai retrage, nimeni nou nu prea se inscrie, desi cica locuri ar mai fi fost, dar cerintele fusesera atat de multe, incat Claudiu a trebuit sa inchida tura dupa 2 zile ca sa nu se inscrie toti carpatistii. S-a vorbit pe lista sa ajungem la Soveja vineri seara, unde rezervam o pensiune intreaga, urmand ca sambata dimineata sa urcam la cantonul de sub vf. Zboina Neagra.

Plec cu Bucureii pe la 15.00 p.m. din Sibiu si facem vreo 6 h pe drum, pe ruta Brasov - Tg. Secuiesc - Lepsa (ultima portiune avand multe zone de drum neasfaltat si cam prost) si apoi din Lepsa, in loc sa mergem direct spre Soveja, trebuie sa ocolim prin Vidra - Campuri, avand in vedere ca sectorul de drum Lepsa - Soveja este doar un drum de TAF, desi apare pe hartile rutiere. De la Vidra trebuie sa conduc eu pentru ca lui Bucur i s-a facut rau de la oboseala/ condus etc. Noroc ca eu numai vinerea dupa-masa sunt functionala la volan.

Ajungem cu bine la Soveja, unde aflu ca noi am fost invitati la Claudiu in casa parinteasca. La Claudiu mai sunt in vizita Obby din Tulcea, Eva din Braila si Galina din Chisinau, urmand ca ei sa se duca peste noapte la pensiunea rezervata, noi sibienii fiind singurii privilegiati care am fost gazduiti de catre Claudiu. Multumim din suflet lui Claudiu pentru ospitalitate. Din pacate eu nu am putut sa dorm decat cateva ore in noaptea aia pentru ca reusesc sa inhalez niste acarieni de pe la perdele si mi se declanseaza alergia.

Dimineata la 7.00 a.m. vine Claudiu sa ne trezeasca si cu gandul la tura ne mobilizam sa mergem. Mancam si noi cat de cat si la 8.00 a.m. plecam spre pensiune sa culegem restul de carpatisti, asa cum ne fusese intelegerea asupra orei de plecare. Intarim randurile si cu Petru care vine de la Focsani (era si el venit p-acasa), si la parcarea din pensiune ne punem pe asteptat. Lumea a cantat la chitara pana la 5.00 dimineata si acuma abia s-au trezit. Claudiu se supara, Bucureii si ei se bosumfla, eu la fel, este prima oara ca merg cu carpatistii si nu se respecta ora de plecare. Toti erau in Soveja, dar nu erau gata de plecare.  Asteptam nici mai mult nici mai putin de o ora, spre disperarea noastra care deja inghetasem si bateam din picioare.

In sfarsit, ne strangem si plecam spre cantonul Zboina Neagra - destinatia noastra pentru noaptea ce va urma. Luam drumul forestier din lungul Vaii Dragomirna, cica numai 2 km, dar la o bifurcatie facem dreapta pe un alt forestier mai secundar pe care mai mergem pret de cateva sute de metri pana ce marcajul intra in padura in stanga sus - alambicatura de Vrancei.

La intersectia sau bifurcatia spre poteca nu este indicator sau ceva de genul, este numai Claudiu cu noi care stie traseul. Motivul principal pentru care am dorit sa vin in aceasta tura era si proasta marcare a muntilor Vrancei, gen marcaje pe care le vezi si nu stii unde duc, harti neactualizate si lipsa de continuitate a marcajelor. O mica sezatoare fix in drum ca sa vina toata lumea si incepem sa urcam prin padure, abatandu-ne usor pe curba de nivel la stanga pentru a prinde un nou fir de vale cu un parau cat se poate de salbatic.

Mergem pe firul din dreapta al apei, apoi traversam pe stanga pentru a ne inscrie intr-o serie de serpentine care urca abrupt spre locul numit la Sezatoarea Lupilor (in traducere libera de la Claudiu cetire: locul unde lupii stateau in fund si urlau la ... luna ?!). In locul lupilor ne punem noi in fund acum, dar nu ca sa urlam, ci ca sa mancam cate ceva, caci urcusul ne-a facut o foame care apartine in schimb aceluiasi animal - lupul: adica o foame de lup. Vine toata lumea, mananca toata lumea, tratez cu ciocolata toata lumea si pleaca mai departe toata lumea, iar dupa 5 minute de nou urcus gasim o zona cu panorama care se deschide spre varfurile Zboinei si spre Soveja, iar caldura de tip mediteranean ne mangaie promitator ca iarna nu va mai poposi mult pe aceste meleaguri.

Vedere din singurul loc cu panorama de pe traseu cica spre Zboina Verde

Poza de grup restrans mai sus de Sezatoarea Lupilor (de la stanga la dreapta): randul foarte din spate Mihaela si Luminita, mai in fata Bucur, Petru, Iuliana si Stefan, randul din fata Eva, Max si Diana si singurul din fata este Obby

Revenim in traseu si mergem pe stanga pe un nou versant. De aici incepe sa mi se taie filmul si la propriu si la figurat - traseul monoton, numai padure, de urcat nu mai urca decat lejer, deci nu depui nici un efort, se tot schimba directiile ba la stanga, ba la dreapta, fara a fi ceva spectaculos. Ba da, o mare defrisare ! Imi mai amintesc doar ca am trecut defrisarea, am mai trecut un parau si am inceput iar sa urcam pe stanga, urcam un pic mai sustinut pana ajungem intr-o poiana: poiana aflata in zona vf. Zboina Neagra, poiana unde Cludiu & co se pierdusera de craciun prin marii nameti si fusesera obligati sa se retraga inapoi pe acelasi drum fara sa ajunga la destinatie, poiana unde si acum pleaca baietii in cercetare sa gaseasca traseul. Restul stam si asteptam.

Baietii cautatori de traseu se imprastie in toate partile si pana la urma il gasesc: traseul venea de jos din dreapta, traversa poiana cam pe la jumate si se continua in stanga pe abruptul unui versant care ne scoate putin mai sus de cantonul Zboin  (putina adrenalina cu ocazia acestei rataciri, doar ca nu a durat mult).

Mai mergem pret de maxim un sfert de ora pe poteca, apoi incepem sa coboram spre ceea ce se vede a fi acoperisul destinatiei noastre finale. Ajungem la canton, fosta casa de vanatoare, care avea si sopron si grajd si cate si mai cate: toate in paragina acum, mai putin cabana care cu chiu cu vai a fost intretinuta (sub cheie !) de ai locului. Ma felicit ca am luat decizia sa dorm la cort cu Max, caci in canton mi se pare mizerie mare, praf mult, ca intr-o casa veche si nici ideea inghesuirii in paturi nu ma incanta defel. Dezbatem locul amplasarii cortului si pana la urma va dormi cu noi si Diana, Max avand un cort de la Northland (exact modelul pe care il avusesem si eu pana sa fie rapus de furtuna naprasnica de pe plaja de la Sfantul Gheorghe).

Ma tot fatai prin zona, nu ma hotarasc ce sa fac, mi se spusese ca Max sforaie tare, desi el neaga asta, dar ma uit cu coada ochiului la Stefan care isi monteaza si el cortul langa noi si ma consolez cu gandul ca in caz de extrema disperare si necesitate voi migra pe sestache in cortul lui. Evident, Stefan nu banuia nimic despre gandurile mele diabolice. Iarasi incep sa ma fatai prin batatura, ca gainile zburatacite dintr-o parte intr-alta a ogradei, si tot cercetez posibilitatiile: unii fac focul in sobe - ceea ce nu ma intereseaza ca eu dorm la cort, altii s-au pus pe mancat, mi-e foame, hop si eu si ma instalez la masa. Cum mancarea mea principala era pe la Mihaela prin rucsac, ma duc cu mana intinsa pe la lume si ma aleg cu tot felul de bunatati. Voi compensa insa ulterior cu ceapa si ridichiile si cu branza telemea de la Tilisca, cu care se va face o mamaliga veritabila.

Dupa masa, fix cand ma gandeam eu sa ma bag in cort sa ma odihnesc, ca parea ca este plictiseala mare, Cristi din Brasov (aka ghidul pe carpati.org) isi extrage chitara din husa si incepe sa ne cante. Numaidecat apar si foile volante cu versurile si se incinge de cantece de cabana. Nu stiu cum se face ca eu am tot timpul vocea cu un ton mai sus, combinatie stralucita care lui ghidul ii place tare mult (el cantand mai jos), asa ca vom face echipa buna pana la urma. Nu prea stiam eu toate melodiile la cantece, dar ma prindeam repede dupa prima strofa si cand se termina melodia in sfarsit eram si noi sincronizati.

Momente faine, foarte faine de cantat la chitara sub lumina de apus a soarelui

Claudiu insa, ca o gazda veritabila, a promis foc de tabara, si foc de tabara se face. Si trebuie sa ne mutam la foc. Cum sa ma mut ?! Ca bocancii mei sunt fleasca si pusi la uscat langa soba. Fac o inginerie sa vina bocanci la mine pe veranda (adusi de cineva binevoitor) si ma duc si eu langa foc, unde, culmea, bocancii se usuca in 15 minute. Bun focul de tabara ! Naspa focul de soba in cazul asta. Langa foc reincep cantarile, mai cu un vin de la Petru (bun vinul de Focsani), mai cu o mamaliguta facuta de Claudiu, o slanina la gratar, reusesc sa beau mai mult decat de obicei si sa nu ma imbat. Conteaza mancarea cand bei si mai ales cantarea, ca a trebuit sa ma concentrez si sa imi tin mintea curata, am refuzat orice val de bautura care ar fi facut vreo tentativa asupra mintii mele.

Pe la 23.00 p.m. cedez insa, cantecele incep sa se repete, eu am dormit putin in noaptea precedenta si tare mi-e dor sa ma bag in sacul de dormit in cort. Deocamdata mergem la cort eu si Max, apoi vine si Diana si se baga intre noi, asasinand-o saraca cu sacul meu de dormit cu care doar ma invelesc, ca altfel muream cu totii de cald. Noaptea ma tot intorc de pe o parte pe alta, dar dorm bine, mai putin cand Petru pilit vine si urla asa putin de control pe langa corturile noastre. Nu am inteles ce cauta pe acolo si nici el nu cred ca stia ce cauta, era oricum suparat ca de ce dormim de la ora asta.

Omul de zapada construit din dragoste - sfarsitul i-a fost tragic sub bulgarii de zapada

Cele trei gratii : Delia, Iuliana si Luminita cu Omul de Zapada inainte sa fie doborat

Dimineata ne trezim si aud pasarelele, cica as-noapte ar fi si plouat, dar cu dopurile in urechi nu am auzit nimic, nici Max nu a sforait prea tare, a fost numai bine, placerea mea sa dorm la cort. Ne ia cam 2 h ca sa ne trezim cu totii si abia spre pranz suntem gata de plecare. Se face intre timp un om de zapada cu care ne pozam si se regizeaza pozele de grup.

Atentie, se pregateste o poza de grup (seria avea mai multe poze d-astea pregatitoare, asta este numai una dintre ele in timp ce setam aparatele)

Poza de grup cu omul de zapada (de la stanga la dreapta): pe randul de sus Vlad, Claudiu, Galina, Omul de zapada, Petru, Alex, Luminita, Delia si Cristina, iar pe randul de jos Diana, Obby, Mihaela, Max, Bucur, Cristi si Ramona, in fata detot fiind eu Iuliana si Eva

Poza de grup pe prispa cantonului (de la stanga la dreapta): pe randul de sus Delia, Galina, Alex, Eva, Claudiu, Obby, Vlad, Cristina, Mihaela, Petru, Cristi si Ramona, iar pe randul de jos Max, Luminita, Diana, Bucur si Stefan, si in fata in genunchi apar si eu

Plecam spre Soveja cu intentia de a urca si pe Varful Zboina Neagra, insa Claudiu rateaza intrarea spre traseu, asa ca ne trezim in poiana cu lipsa de orientare din ziua precedenta, unde luam decizia sa mergem mai departe spre masini. Zis si facut, acelasi traseu monoton de intoarcere, doar ca de data asta mergem mai repede la vale, pe poteca nu mai este mai deloc zapada (atat de mult s-a topit intr-o zi), iar pe drumul forestier ne vom asezona cu o runda de noroi adanc, nu chiar pana la glezne ca ar fi fost prea putin, ci lejer pana peste glezne.

Plini de noroi pana peste bocanci, motiv pentru care dupa ce ajungem la masina ne ducem la raul cu apa tulbure sa ne spalam - in lipsa de altceva, buna si apa tulbure.

Ceva de genul "La scaldat" sau "La salat rufele-n rau", dar ce rau, ce apa tulbure, oricum noi eram si mai murdari, asa ca apa aia ni se parea curata.

Pentru intoarcerea spre casa, sibienii ne decidem sa ne intoarcem pe acelasi drum, tot prin Lepsa si Tg. Secuiesc, celelalte drumuri ar fi ocolit prea mult, asa ca ratam ciorba cu restul gastii care se va tine undeva in drum spre Focsani, dar vom servi o ciorba la El Tresor in Lepsa. In drum spre casa vom vedea pe campuri foarte multe berze, ne vom pierde putin prin Brasov dupa gps-ul care nu are toate strazile (erau mai bune indicatoarele din teren) si vom ajunge pe seara acasa in Sibiu cu sentimentul unei ture reusite, in ciuda banalitatii traseului.