Valea Alba - Crucea Caraiman - Jepii Mici - 11-12 oct. 2008

Nu a nins suficient de mult la munte si am pastrat ideea din saptamanile precedente: sa mai facem o vale alpina, de grad relativ redus. Am renuntat si de data aceasta la Malin, pt. ca nu aveam chef sa caram rucsacii pe saritori, dar am zis ca pe valea Alba putem sa ne facem putin antrenament, ca doar e 1A.

Plec cu Denisa din Bucuresti, il culegem pe Romeo din bine-cunoscuta statie din fata de la MegaImage in Ploiesti si urmeaza ca pe traseu sau chiar sus in platou sa ne intalnim si cu Danuta si Cezar, care din motive obiective au plecat cu o oarescare intarziere din Bucuresti.

De la  Troita mai sus de Caminul Alpin din Busteni facem stanga pe drumul marcat spre poiana Costilei, apoi tinem tot stanga pe poteca nemarcata ce merge pe buza vaii, incepand sa intrezarim aievea peretele vaii Albe si treptat treptat si valea omonima. La izvorul dinainte de urcusul pe brana ce duce La Verdeata facem un mic popas de alimentat cu apa si admiram culorile toamnei.

In drum spre La Verdeata imi aduc aminte de ursoaica cu puii ce-si face veacul pe acest taram, pe care toata lumea a intalnit-o, mai putin eu. Nu am vazut, auzit, intalnit nici un picior de urs.

Denisa si Romeo La Verdeata, poienita de plecare pe valea Alba

Incepem sa urcam pe firul vaii alene, fara graba, valea o stim, cazare avem din nou la nea' Manoliu sus, singura problema este rucsacul, care, desi am lasat cam tot ce se putea la masina, este ingrozitor de greu cand ne cataram. Iara am carat coltarii degeaba, nu este pic de zapada pe vale, doar o urma din iarna trecuta, dar foarte mica, asa ca avansam prin catarare sau ocolirea saritorilor mai dificile sau cu apa pe ele, iar Denisa care se credea veriga slaba a echipei se descurca f. bine.

Ajungem destul de rapid sub saritoarea Carnului, si asa cum imi este mie traditia pe valea Alba, cand ajung prin zona acestei saritori cerul se intuneca cu nori grei si negrii si miroase a ploaie. De data asta nu am avut decat vant si ceata, dar o ora cat ne-a luat sa ocolim marea saritoare am fost ferm convinsa ca istoria se repeta si o sa dea cu tunete si fulgere pe Alba.

Romeo sub saritoarea Carnului, saritoarea fiind foarte usor de recunoscut dupa marele bolovan ce sta surplombat (ultimul bolovan din fundal centru)

Saritoare Carnului hotaram in unanimite sa o ocolim prin valcelul de pe dreapta si pe urma pe brana ce reintra in firul vaii.

Romeo se indreapta spre valcelul ocolitor al saritorii Carnului (valcelul fiind acel firisor care se vede aievea conturat cam in centrul pozei)

Pragurile pe valcel sunt insa maricele, necesitand macar pasarea rucsacilor grei din mana in mana pe deasupra, motiv pt. care toate aceste miscari dureaza.

Hopa-n sus pe valcel, greu la deal cu boii mici 

La ultimul prag care se ocoleste pe brana din stanga cum urci, Romeo ne da o cordelina de deasupra din piton (acuma am aflat si eu ca-s 2 pitoane acolo, si de cate ori nu am trecut cu schiurile in carca pe brana aia si nu am stiut nimica).

Brana impietrita de pe stanga valcelului pe unde se ocoleste ultima saritoare inainte de re-intrarea in firul vaii Albe

Tragem rucsacii cu cordelina si pe Denisa o incing cu un anou si o caraba pe post de ham si o asiguram de sus. Eu m-am incapatanat sa merg fara cordelina, desi stanca era rece si nu simteam mare lucru la pipait, cu manusi in maini nu simteam prizele pt. ca erau prea groase si nici asta nu era bine. Am ajuns sus cu totii bine si ne indreptam spre brana.

Poteca ocolitoare de la saritoarea Carnului, stanga cum cobori valea

Nu puteam sa ratez momentul sa ma pozez iara deasupra saritorii, macar ca s-a ridicat ceata.

Deasupra saritorii de la Carn (toate pozele mele la aceasta saritoare, indiferent de anotimp, seamana intre ele, oare de ce)

Dupa ce in sfarsit trecem marea saritoare descoperim ca vremea s-a mai imbunatatit, ceata s-a mai risipit, bate un pic vantul, dar nu-i bai, drept pt. care ne punem la un picnic un pic mai sus si ne intarim fortele. In sfarsit mancam si din suzetele Haribo, nu le voi mai cara inca o tura cu mine si o dam in sus pe vale.

In continuarea vaii Albe in a doua sa jumatate, dupa saritoarea Carnului

Denisa pe o brana ocolitoare a unei micute saritori

Ocolim saritorile mai mari pe tot felul de valcelute, saritoarea neocupand propriu-zis toata latimea vaii

Intalnim dupa ceva vreme al doilea mare obstacol, o saritoare, de asemenea, cu un bolovan surplombat.

Eu sunt pe post de "scara umana" in poza, iar saritoarea se recunoaste usor dupa marele bolovan de deasupra (in fundal dreapta al pozei)

Aceasta saritoare se ocoleste si ea, de data aceasta pe o brana, pe stanga cum urci valea, poteca urcand, facand o serpentina si dupa care reintra in firul vaii dupa depasirea saritorii (poteca nu e f. vizibila, e de fapt brana in piatra).

Pe pragul ocolitor din stanga cum se urca valea, care ocoleste a 2-a saritoare cu bolovan de pe vale

Continuam urcusul pe vale, fara a mai intampina vreo problema, incep sa se vada branele de iarba din ce in ce mai mult si dupa aproape vreo 5 h reusim sa ajungem sus in platou la intrarea in vale.

Valea Alba in portiunea superioara, incepand sa apara si mici bucatele de zapada

La iesirea in platou din valea Alba, soarele inca straluceste

Poza de grup cu echipa care a urcat pe vale (de la stanga la dreapta): Denisa, Romeo si Iuliana

In saua vaii Albe din platou bate un soare si o lumina deosebita, dar si vantul este pe masura, asa ca nu putem sa zabovim prea mult ca inghetam de-a binelea. Ne echipam impotriva tuturor agentilor atmosferici posibili si ne punem pe drum mai departe.

Continuam drumul pe platou spre cabanuta lui nenea Manoliu si la scurt timp dupa ce ajungem noi apar si Dana cu Cezar.

A doua zi de dimineata, pornim tot catre valea Alba, cu gand sa facem brana vaii Albe sau brana Crucii (nu stiu care din aceste variante este buna, nici salvamontistii nu stiau foarte bine). Inainte insa de plecare ne imortalizam cu nea' Calin in poza.

Poza de grup in fata la cabana lui Manoliu (de la stanga la dreapta): Romeo, Denisa, Cezar, Dana si eu cu nea' Calin jos

Pe drumul din ziua precedenta ajungem din nou la intrarea in valea Alba, de data asta fara sa mai bata vantul, asa ca zabovim ceva vreme cu ochii la peretele vaii Albe.

Deasupra seii unde iese valea Alba in platou

Coboram pana aproape de intrarea in firul vaii Albe

Din pacate Romeo constata cu ingrijorare ca pe fetele de stanca si iarba pe care trebuia noi sa le traversam sclipeste amenintatoare gheata si deocamdata toata zona era in umbra, deci slabe sanse sa se topeasca curand. Avand in vedere componenta echipei decidem sa ne reintoarcem si sa mergem frumos spre crucea Caraimanului prin platou, asa ca la o plimbare de duminica dimineata, admirand peretele vaii Albe si brana mare a Costilei.

In poza de sus este intreg peretele vaii Albe, iar in cea de jos un mic zoom asupra traseului suspendat al branei Costilei

In drum spre crucea Caraimanului, ce ne mai trece prin cap, sa ne pozam cu picioarele sus.

La ora de aerobica pe marginea vaii Albe (de la stanga la dreapta): Cezar, Dana, Iuliana, Denisa
Ajungem si pe buza de unde se vede Crucea Caraimanului, profilandu-se pe muntii Baiului din fundal

La popas cu vedere spre peretele vaii Albe, incercand sa identific branele

In zona crucii Caraimanului facem un popas foarte lung, timp in care zarind niste capre negre imi fac de lucru vreo ora. Atentie, incepe seria de capre.

De langa Crucea Caraimanului, dupa ce admiram abrupturile dinspre Seaca Caraimanului si orasul Busteni, continuam traseul cu brana Caraimanului, traseu pe care avem surpriza sa vedem cum putina zapada existenta sus pe platou, se topeste, curge, antrenand in acelasi timp pietre care cad in poteca.

Brana Caraimanului nu mai are nevoie de prezentare, este destul de expusa, dar lata. In zonele de intersectie cu valcele este cursa si depusa zapada, astfel incat traversarile trebuie sa le facem cu mare grija, dar brana este deosebit de frumoasa si spectaculoasa, fiind strajuita de pereti de stanca pe langa poteca.

In poza de sus se vede o portiune a branei practic sapata in stanca, iar mai jos avem in vizor in permanenta cabana Caraiman, punctul terminus al branei.

Traseul potecii ne duce fix la cabana Caraiman, spre care coboram cu mult interes fiindu-ne deja foame.

In coborare pe poteca spre cabana Caraiman

La locul de belvedere de la cabana Caraiman facem un popas si mai lung la plaja, cu o supa la primus, ciocolata si conserva de pate, foarte bune de altfel cand nu ai altceva de mancare. Contemplam brana proaspat finalizata fara sa ne mai cada zapada si bolovani peste noi in poteca.

Si nu putea lipsi poza de grup la cabana Caraiman, in timp ce ne lafaiam la soare.

Poza de grup langa cabana Caraiman (de la stanga la dreapta): Romeo, Iuliana, Dana, Denisa si Cezar

Pe la orele 3.15 p.m., incercam sa ne rostogolim la vale pe Jepii Mici. Cand in sfarsit ajungem jos la telecabina din Busteni, incercam sa o luam pe traseul marcat ce duce la Kalinderu - Gura Diham, pt. a nu mai cobora si urca din nou in oras. Foarte proasta alegere: traseul urca destul de mult pentru a iesi nejustificat la jumatatea partiei Kalinderu, continuandu-se undeva mult mai jos, aproape de limita padure-oras, cu drumul spre Gura Diham.