Valea Priponului - 4-5 oct. 2008

Planuiesc cu Romeo inca din timpul saptamanii sa mergem sa facem la urcare valea Priponului (sambata) si sa coboram pe valea Malinului (duminica), vai pe unde eu nu am mai fost decat cu schiurile primavara, iar el a mai fost si vara si stie cum se prezinta situatia fara zapada (saritori, poteci, etc). Danuta este si ea incantata de idee, il coopteaza si pe Radu, si astfel ajungem sambata dimineata pe la 10 la intrarea in traseu spre poiana Costilei.

Urcam pe nesimtite in poiana Costilei, ne oprim la un telefon de „voce blonda” la Nea Catalin Manoliu (prietenii stiu de ce), ne asiguram cazarea pentru la noapte si o dam mai departe spre intrarea in valea Priponului. Pentru ca valea are grad 1A si pentru ca noi nu suntem alpinisti, ocolim saritoarea cu bolovan de la intrarea in vale, impunatoare, dreapta si chiar putin surplombata. O luam pe la Numaratoarea Oilor si imediat dupa aceea o dam in sus spre stana, admirand in acelasi timp Coltii Morarului si braul aferent.

Intrarea in vale o facem trecand pe la stana de langa Pripon, care inca mai pare functionala in zilele de vara.

In poza de sus este stana de langa valea Priponului, iar mai jos aceeasi stana, vazuta de undeva de sus de pe valea Priponului

De la stana mergem pe poteca ce traverseaza versantul marginit sus de creasta Priponului si imediat ajungem in firul vaii Priponului. Incercam sa o luam matematic pe firul vaii, dar intampinam un prim impediment: pamantul este f. alunecos, reusesc sa disloc niste bolovani in capul celor de sub mine incercand sa imi gasesc un echilibru pe o panta inclinata cu o namila de rucsac in spate, radacini de asigurare nu sunt, jnepenii cei dragi mie defel, asa ca dupa ce se termina mica avalansa de pietre, ma dau cumva jos de unde-s cocotata. Problema este ca nu pot si efectiv nu am de ce sa ma tin ca sa cobor, dar Romeo increzator imi spune sa imi dau rucsacul jos ca sa ma misc mai usor fara greutate in spate. Are dreptate, fara rucsac reusesc sa ma intorc cu fata la vale si sa ma deplasez in jos, alunecand de fapt pe calcaie, iar el se descurca cumva cu rucsacul meu, il taraste de fapt pe pamant. Asta a fost incercarea noastra de a face valea Priponului matematic pe firul vaii, dar cu rucsaci in spate nu este prea recomandat.

Ne reintoarcem in punctul aflat la 10 m mai jos unde intrasem in firul vaii venind de la stana si purcedem pe versantul opus (versantul stang cum se urca pe firul vaii), pe poteca serpuitoare care ocoleste saritorile vaii prin jnepeni si fete de iarba.

Mai intersectam o data firul vaii si facem un traverseu pe fata de iarba combinata cu stanca. Nu e dificil, dar nu stiu de ce echilibrul meu este foarte precar cu rucsacul in spate, drept pt. care Romeo se trezeste ca face aceasta traversare de 3 ori – o data cu rucsacul lui, o data la inapoiere spre mine si o data cu rucsacul meu.

Dupa ce mi se ia rucsacul din spate, merg pe stanci si trec pasajul. Romeo vine dupa mine.

Traversam din nou pe versantul opus crestei Priponului (stanga cum se urca pe firul vaii) si ne imbarligam pe niste poteci care ba merg prin jnepeni, ba pe fete de iarba.

In fundal se vede creasta Priponului ce strajuieste valea pe dreapta cum urci firul vaii

In fundal jos se vede poiana cu stana de langa Pripon, cu batatura pentru oi, vite, magari

In fine, ajungem din nou in firul vaii, de aici existand varianta de a ocoli pragul glaciar prin stanga firului de vale (ceea ce au facut ceilalti), sau prin dreapta firului de vale (ceea ce am facut eu, pentru ca vroiam sa pozez saritorile de pe vale). Din firul vaii se urca lejer pe niste fete de iarba cu iesire deasupra pragului glaciar – primul prag glaciar de jos, pana unde aspectul vaii este de timp canion sau vale ingusta cu saritori.

Regrupam deasupra unui bolovan si incepem sa urcam spre urmatorul prag glaciar, valea fiind mai departe foarte larga, iar firul matematic nu mai prezinta deloc saritori, ci o ingramadire de bolovani fara interes de escaladat.

Facem o regrupare la un alt bolovan mare, repere pe care le recunosc pentru ca iarna nu sunt acoperite de zapada, in rest este un taram cu totul nou pentru mine.

In contemplarea zarilor, ma uit cu interes cat de diferit este peisajul de vara fata de cel de iarna

Caldarea larga pe care o urcam mai departe este marginita la partea superioara de un prag de stanci care o despart de caldarea de sus. Acest prag nu poate fi depasit decat printr-o spartura in stanga pe firul vaii sau venind prin caldare pe undeva prin dreapta, unde se traverseaza in lateral pragul de stanci, fiind mai neomogen.

Mergand spre pragul stancos dinspre ultima caldare

Romeo sub pragul stancos dinspre ultima caldare

Radu si Dana sub pragul stancos dinspre ultima caldare

In caldarea de sus ceata este deja stapana pe situatie, iar caprele negre, simtindu-se in siguranta probabil, au iesit la plimbare.

Noi vom urma matematic firul vaii, marcat cu bolovani mari, mergand prin stanga acestuia, iar sus sub releul Costila iesim acolo unde mai sunt inca in picioare bucati de parapet prefabricat.

Romeo, Dana si Radu in caldarea superioara a Priponului, aproape sub releul Costila

In jumate de ora coboram tinand linia stalpilor de la Costila si suntem la Manoliu la cabana unde este cald si bine, iar Manoliu ne tine de povesti.

Mergem sa mancam la Babele, unde este fum de tigara si naspa, ne reintoarcem la Manoliu, unde este si aici fum de tigara, dar macar nu mai mancam, ne uitam la televizor la un serial stupid de radem la fiecare 2 minute, ni se facem somn, dormim, ne trezim a doua zi de dimineata pe ploaie si decidem cu intelepciune mare ca trebuie sa coboram pe Schiell, a 4-a oara pt. mine anul asta.

Dana si Radu in drum spre Schiell, ceata fiind mai miloasa cu noi, desi ploaia nu a fost