Valea Malinului - 18 oct. 2008

In aceasta tura chiar ne-am pus in cap sa facem valea Malinului, mai ales ca stiam din saptamanile trecute de pe alte vai ca nu este decat f. putina zapada in portiunea superioara, la iesirea in platou, si, mai ales ca, in sfarsit, vremea se anunta buna. Romeo imi confirma ca sigur ne descurcam, chiar daca e cotata 1B ca grad de dificultate, asta dupa ce citeste descrierea vaii si dupa ce isi rascoleste ceva amintirile de acu' 2 ani.

Plec din Bucuresti cu Tibi, in ideea promisa mie de a face duminica micutul Canion al Oratii, il culegem pe Romeo in stil clasic si cu nimic schimbat din fata de la MegaImage - Ploiesti, si purcedem spre Busteni, unde reuseste si Tibi sa se hotarasca in ultimul ultimului moment sa vina cu noi, pt. ca d-alde brasovenii i-au tras teapa.

Fara bagaje in spate ar trebui sa fie mai usor in sus pe vale, intr-adevar urcam rapid pana in poiana Costilei (a 3-a oara ca fac acest traseu intr-o luna), si de acolo incepem urcusul infiorator de abrupt spre intrarea in Malin. Un 4x4 este putin spus ca ne-ar fi trebuit pe acolo, prima jumatate de urcus este atat de abrupta, incat trebuie sa infig betele si sa merg pas cu pas. Reusim si ajungem in juma' de ora sus in saua de la Hornul Pamantos, il ocolim frumusel facand stanga si facem repede un picnic la 0 gr. C, pt. ca suntem hamesiti dupa ultimul urcus.

Cu forte noi incepem coborarea, la fel de abrupta, spre firul vaii Malinului, pe potecuta folosita de obicei de mine pentru retragerea dupa schierea vaii in luna mai-iunie. Din copac in copac, ajungem insa intr-un punct in care nu avem varianta decat sa descatarm pe pamant alunecos, cu ceva expunere jos, sau sa punem coarda. Romeo si Tibi coboara pompiereste pe coarda, eu, fiind singura de altfel care m-am echipat prevazatoare si cu ham, bag repede un rapel si in 2 minute sunt jos in firul vaii. Este un piton de rapel imediat dupa ce se termina copacii si incepe coborarea mai expusa.

Zona pe care am rapelat in firul vaii

Ajunsi in firul vaii, dupa vreo 50 m de bolovani si pragulete, dam de unul din principalele obstacole: o saritoare nu mare, dar cam surplombata, cu peretele stang aproape lins si cu putine prize si cu o fisura curbata pe dupa bolovan in dreapta.

Pe dreapta este si un piton de rapel, care ne indica de fapt ca acela este drumul cel bun, asa ca punem coarda, Romeo se duce fara rucsac sus, ma asigura si pe mine, eu ma semi-tarasc prin fisura inghetandu-mi ambele maini pe stanca bocna, Tibi da rucsacii si apoi se tine si el de coarda si ajunge sus.

Saritoarea cu piton depasibila prin catarare pe dreapta

Urmeaza o serie de alte pragulete cu bolovanei pe care ne cataram fara probleme, uitandu-ne cu interes la ceata in care vom intra, pt. ca era plafon de nori pe la 1500 de metri si noi a trebuit sa trecem prin el.

De obicei nu imi place ceata, dar cand sunt pe o vale cu marii pereti este un experiment interesant: oricum de pierdut nu ai unde sa te pierzi, pt. ca firul matematic al vaii merge f. clar, iar pe peretii verticali nu o sa o iei decat daca esti f. bazat..

Pe nesimtite ajungem la primul canion, care este impresionant, parca niciodata coborand cu schiurile pe aici (evident juma' de canion era plin cu zapada), nu mi s-a parut ca sunt intr-o cetate, acuma dintr-o data ma vad strajuita stanga-dreapta de pereti inalti, iar noi suntem niste furnicute care misunam pe jos printre bolovani.

Tibi si Romeo la intrarea in primul canion

Prag stancos depasibil pe panta din stanga, mergand la aderenta

La un moment dat ceata se ridica putin si vedem aievea intr-o lumina albastruie Coltul Malinului in zare, vedenia a durat insa numai cateva minute, timp de-o poza, dupa care au bagat iara ceata de la meteo.

O data intrati in primul canion parca dam de ceva saritori mai greute, dar majoritatea depasibile fara probleme, doar la un mic pasaj mi se da coarda ca sa nu cumva sa calc stramb la o mica traversare. In stilul acesta urcam primul canion, prin ceata, printre bolovani.

Odata iesiti din canion dam in poienita de unde se face bifurcatia cu valea Scorusilor. Ea e poiana orizontala cand e plina cu zapada, acuma insa e o poiana mai inclinata asa. Bifurcatia nu o vedem pt. ca este ceata, doar imi indica Romeo directia, si noi retinem doar ca aici e acel loc. Incerc sa imortalizez locul, desi mai degraba m-a imortalizat ceata pe mine.

Depasim poiana cu pricina si incepem sa urcam pe niste fete de iarba, care in final ies in dreapta in ceea ce se numeste al doilea canion al Malinului, strajuit fiind undeva sus de Coltul Malinului. Incepem sa parcurgem acest canion, intr-o ceata mai deasa decat precedenta, dar suntem fericiti sa stim ca macar teoretic ne apropiem de jumatatea vaii.

Intalnim un mic pasaj de traversat care continua apoi cu o fisura mica, dar care, fiind expus, sunt legata instantaneu. Ca o completare baietii trag si rucsacii pe coarda, intr-un stil de tiroliana autentica.

Dupa acest pasaj atmosfera pare sa se limpezeasca, si incepem sa vedem si zarile, noi ramanand insa in umbra, pt. ca este acea perioada a anului in care soarele incepe sa nu mai bata pe Malin si totul este in umbra toata ziua. Din acest motiv, zapada dureaza cel mai mult pe Malin, fapt pt. care se tine si concursul de ski extrem tot aici, pt. ca nebatand soarele e zapada mai mult de jumatate din an.

In canionul de la mijlocul vaii Malinului in poza de sus, iar in poza de jos finalul acestui canion, aproape de treimea superioara a vaii

Dupa al doilea canion ni se face iarasi foame si mai bagam un picnic la inaltime, timp in care eu reusesc sa ma racesc suficient cat sa imi clantane dintii. O luam din nou in sus, acuma venind portiunea cea mai usoara, doar catarat pe diversi bolovani si mici saritori.

Treimea superioara a vaii nu mai prezinta teoretic nici o dificultate, dar in aceasta perioada a anului apa incepe sa inghete: astfel, un pasaj, usor de altfel, dar care avand apa scursa si inghetata pe stanca a trebuit sa scoatem coarda pt. mine si Tibi.

La acest pasaj se poate vedea apa scursa si inghetata 

Mai sus intalnim, de asemenea, combinatii cu gheata si mai sus si cu zapada, zapada f. batatorita si indesata de vant. Coltarii sunt insa doar o pereche la 3 insi si stau f. bine la Romeo in rucsac in caz de ceva.

Ajungem sus langa releul Costila si ne prajim cat mai putem la soarele de ora 5 dup-amiaza. Pe Malin la urcare cred am facut multe ore, cred ca vreo 5 in total.

Poza de grup in platoul Bucegilor - vis-a-vis de releul Costila, cu vf. Omu in fundal (de la stanga la dreapta): Romeo, Iuliana, Tibi

In platoul Bucegilor, in zona releului Costila, la intrarea in valea Malinului, eu absorb ca un panou solar ultimele raze de soare si caldura

Coborarea o facem pe valea Priponului, fiind cea mai aproape, avand intrarea in caldarea superioara chiar in punctul in care am iesit de pe Malin. De data aceasta coboram pe vizibilitate, caci acum 2 saptamani am facut jumate din vale pe ceata a la' Bucegi.

Caldarea superioara a Priponului, cu vf. Omu in fundal

Trecerea pragului glaciar stancos intre cele doua caldari principale ale vaii Priponului: in poza de sus deasupra pragului, in poza de jos sub pragul de stanci

Urmeaza o coborare mai mult sau mai putin interminabila in caldarea de mijloc a vaii, aceasta terminandu-se printr-o ingustare a pragului ce se continua cu firul vaii cu saritori.

Tibi si Romeo in caldarea de mijloc a vaii Priponului

Poteca ce traverseaza de la stana si intra apoi in firul vaii Priponului

Ajungem pe lumina la stana din Pripon si chiar si in poiana ante-mergatoare, unde mai mancam ceva, a fost o tura formidabila, am mancat de am spart. Traseul de inapoiere pana in poiana Costilei si mai apoi pana jos la masina il facem la lumina frontalelor, gandindu-ne cu jind la mancarea de la Gura Diham, unde am montat cortul si am mancat, unii mancare, altii flori. Tibi a zis ca-mi face poza cu floarea in gura numai daca o postez pe blog.