Prin zona cabanei Fantanele - 13 martie 2011

Cum schitul Sibiel era unul dintre obiectivele necunoscute mie de cand am venit la Sibiu, i-a venit randul in aceasta duminica sa il vizitam. Doar este o manastire in inima muntilor si trebuie sa fie tare linistite si pace pe acolo. Tot investigand harta reusesc sa am o vaga localizare a schitului si a potentialelor trasee de acces prin zona si, evident, in sus spre fosta cabana Fantanele. Schitul de fapt se afla in punctul de varsare al vaii Sibielas in valea Sibiel, amanunt care insa nu il puteam descoperi decat la fata locului (in lipsa semnalarii exacte a schitului pe o harta veche), schitul aflandu-se un pic mai sus de aceasta mare ramificatie.

La schit este foarte putina lume cand ajungem noi mai de dimineata, dar are grija sa se umple. Apoi de la schit unde lasam masina dupa o mica aventura cu bateria, o luam in sus pe drumul forestier cu marcaj. Cica drumul duce spre Fantanele, si surpriza este mare cand vom descoperi ca mai mult se mergea pe drum forestier decat pe poteca.

La inceput tinem drumul forestier care merge pe o curba de nivel a vaii Sibielas, apoi, la un cot pe care drumul il face la 180 de grade in scopul de a trece de pe versantul drept al vaii pe cel stang, noi ne gandim ca este mai interesant sa continuam pe firul vaii pt. a evita toate acele serpentine monotone.

Continuam in lungul vaii pe urme de caprioare (asa zicem noi ca sunt de caprioare). Este foarte cald afara si imi dau jos val vartej supra-pantalonii, dar poanta este ca de la aceasta caldura se inmoaie ingrozitor si zapada si incepem sa inaintam foarte greu prin ea. Cand constatam ritmul de inaintare, declaram mai eficienta urcarea de-a busilea pe versantul stang in sus pana in drumul forestier, pe care il intrezaream destul de des si continuarea pe aceasta cale batuta pana la alte indicatoare.

Urcam asadar in sus aproape drept pana dam de drumul forestier si continuam pe drum pana intr-o alta mare curba la 180 de grade a drumului, acolo unde este si o masina 4x4 parcata, punct in care Liviu vede un indicator care ne spune sa continuam in lungul vaii dupa marcaj. Continuand drumul ajungeam in Poiana Godia, tot pe piciorul Fantanelelor, doar ca mult mai jos de cabana decat am iesit noi, dar asta aveam sa descoperim abia la intoarcere cand am coborat pe acolo.

Continuand pe vale, marcajul este insa destul de vag, abia il vedem la un moment dat cand o ia in stanga sus pe un valcel si banuim doar ca mergem in directia buna. In realitate, dupa ce s-a terminat valcelul, am luat-o pe drumul cel mai batut mai departe, dar se pare ca nu a fost alegerea buna sau cel putin nu a fost si alegerea marcajului care nu stim pe unde a luat-o. Stim doar ca urmand drumul pe care eram, am dat intr-alt drum si din acel drum in alt drum si am nimerit intr-o alambicatura de drumuri de' nu mai puteai intui care unde duce.

La un moment dat, Liviu declara sa o luam drept in sus printre niste brazi care sunt mai departati, ne fursiam pe acolo si, dupa inca cateva sute de metri de facut slalom prin padure, ce sa vezi, mirare mare, dam intr-alt drum. Continuam pe drum, pt. ca simtim ca suntem undeva in zona muchiei si abia asteptam sa iesim la gol alpin si la panorame cat mai repede. O luam pe drum inca vreo 50 de metri, dupa care ajungem intr-o mica inseuare si de acolo continuam spre ceea ce pare muchia matematica.

Intr-adevar, odata ajunsi sus, din piciorul Fantanelelor incep sa ni se deschida zarile inspre creasta muntilor Cindrel, se vede si vf. Oncesti, se vede si saua Batrana si in zare in ceata de primavara se ghicesc si Fagarasii. Numai bine, locul perfect de picnic si de lancezeala cu ochii atintiti la zapezile din munti.

Cat timp fac eu poze in toate zarile, Liviu pune masa. Aliniaza toate ingredientele pe servetel, astfel ca, desi nu imi era mie prea foame, cand le vad asa frumos aranjate, mi se face foame instantaneu.

Micutul nostru picnic prin zapezile de primavara 

Din pacate la soare nu prea putem sa zabovim prea mult, caci am plecat destul de tarziu in sus, asa ca ne imbracam, strangem papornitele si o pornim pe noul marcaj pe care l-am identificat pe o piatra si care, banuiesc eu din tura trecuta, ca trebuie sa mearga spre Sibiel.

Ne reintoarcem la intersectia de drumuri pe care am venit si de data aceasta continuam pe piciorul Fantanelelor in jos, ne afundam intr-o mica padurice, apoi brusc drumul incepe sa se deschida si se transforma in marea si fabuloasa poiana Godia. Aici deja avem cunostinte vechi din toamna, pe Nea' Vasile care ne-a tot zis sa venim pe la el si sa stam peste noapte, dar lalaindu-ne, noi am reusit sa nu mai revenim deloc pe aici si imi pare atat de rau, pt. ca acest loc este deosebit de frumos.

Cum intram insa in poiana Godia, la al doilea ocol cu oi ne iau in primire cainii. Trei dulai flocosi vin catre noi latrand si mancand pamantul, dar deja cunoastem placa, haw, haw, haw si atat ! Liviu vorbeste cu ei, ii dezmiarda, ei tot latra, Liviu ii dezmiarda din nou si tot asa pana ce reusim sa ne departam de fiorosii dulai. Ei saracii nici prea fiorosi nu par, doar ca trebuie sa-si faca datoria de caine de stana latrator, ca altfel nu-si primesc portia de mancare seara.

Cat timp Liviu comunica cu animalele, eu am timp sa fac poze la mioarele care s-au strans unele intr-altele si se uita foarte mirate la noi


Curand ajungem si la gospodaria lui Nea' Vasile, care initial nu ne recunoaste, dar dupa ce ii spunem ca suntem noi cei care am mai trecut pe aici prin toamna este foarte bucuros sa ne revada. Ne invita sa stam la el, sa ne serveasca cu ceva, dar noi ne grabim, vin toti cateii lui la noi (am uitat cum ii cheama ca sunt multi), vine si Mosu' (motanul corcit cu pisica salbatica), vacile cica dorm, iar gainile nu prea se vad, dar nea' Vasile pare foarte fericit aici sus in gospodaria lui departe lume.

Tot stam de vorba cu Nea' Vasile, este foarte fericit ca mai trece pe aici cate cineva cu care sa stea de vorba. Ne tine de nasture cat poate, pana ce trebuie sa punem piciorul in prag si sa plecam, sa intuim macar drumul de coborare spre schit (nu stiam noi cat de simplu este drumul de coborare).











Mosu' a lu' Nea' Vasile - motanul corcit cu pisica salbatica, dar motan care uneori aveam impresia ca este mai bland decat Sheba mea de acasa, numai a pisica salbatica nu parea

Nea' Vasile ne arata directia pe care sa coboram direct din poiana Godia jos la schit la Sibiel unde am lasat masina. Pe drumul de retragere din poiana, cat ne uitam de jur imprejur, nu mai vedem decat pe un deal mai incolo inca un cioban cu oile care ne cere tigari, mai este un nene cu oile la ocolul unde ne-au latrat cainii si nea' Vasile. Restul colibelor de prin poiana sunt parasite si unele dintre ele chiar au inceput sa se darame, semn ca lumea nu prea mai vine in acest loc.

Coborand spre vale, aveam sa descoperim ca acest drum forestier, sau ma rog, drum de ATV, este de fapt drumul care ne scoate in intersectia de unde marcajul marcajul a inceput sa urce pe firul vaii si unde era lasat un jeep parcat. Acolo ne-a scos si pe noi drumul forestier, drum pe care l-am parcurs mai mult in fuga ca sa ne incalzim, caci deh, pana a apus soarele detot, am stat tolaniti pe izopren langa o coliba sa ascultam linistea. Si din cand in cand imi spunea Liviu ca se mai aude cate o bufnita, eu niciodata nu am stiut ca asa se aude bufnita.

Coboram partial pe acelasi drum forestier pe care am si urcat, fentam la un moment dat cateva curbe ca sa nu mergem asa chiar ca papagalii numai pe forestier, mai ne dam si cu putina zapada la vale si ajungem la masina fix cand incepe sa se intunece. La schit micutul generator alimenteaza cateva luminite care stralucesc timid in taina linistita si plina de talc a intunericului.

Gasim masina cu alarma inca functionand, deci bateria inca merge, coboram pana in Sibiel, unde ne oprim in capatul satului la pensiunea unui coleg de liceu de-al lui Liviu. Colegul de liceu nu exista oricum prin zona, dar exista insa o captare de apa a pensiunii de unde imi umplu si eu sticlele cu apa si unde mancam ceva ca de seara dupa tura.