Refugiul Iezerele Cindrelului - 26-27 martie 2011

Printre putinele ture propuse la club aferente week-end-ului acesta s-a gasit si varianta cu refugiul de la Iezerele Cindrelului. La inceput amenintarea a fost crunta, pt. caci Mishu zice: "Eu ma duc pe creasta pe Cindrel si apoi cobor la Iezere ... Seba se duce pe vale cu jeep-ul." Initial ideea nu ma atrage, pt. caci trebuia sa ajung scurt la Bucuresti si asta insemna ca ma intorceam vineri seara rupta de oboseala. Imi arunc doar momeala si zic ca poate vin si eu pe creasta, desi ideea de a prinde rata de 7.00 a.m. de Paltinis ma ingrozeste la propriu dupa 10 h de drum pe autocar. Surpriza este insa mare cand Mishu imi spune ca am ramas doar 5 amatori si mergem toti cu Seba cu jeep-ul pana la intrarea in valea Raului Mare, care vine de sus de la Iezere.

Sambata dimineata sunt fresh la propriu de alergat pe toti muntii. Din Sibiu plecam destul de tarziu, pt. caci Iuliana nu a inteles unde este locul de intalnire si ca urmare m-am dus in cu totul alta parte. Aflu si eu pana la urma unde este MOL-ul de pe bvd. Alba Iulia si in parcarea din spate lasam masinile si ne imbarcam in jeep-ul lui Seba: Carmen cu Seba, Mishu, Mihaela si cu mine. Sa nu uit sa atentionez: avem jeep englezesc, cu volan pe stanga.

Din Gura Raului ne indreptam spre barajul omonim, il depasim, iar la indicatorul cu marcaj viram la stanga pe drumul forestier ce conduce mai intai prin Cheile Cibinului. Cheile Cibinului nu sunt asa spectaculoase precum ma asteptam, iar acuma din goana masinii nu vedem nici coada de pisica salbatica. Trecem rapid de sectorul de chei, depasim intersectia cu drumul ce vine de la Paltinis imediat ce se termina cheile si ne indreptam spre cabana (inactiva) Craciuneasa, apoi spre Niculesti, cabana Z fiind ultima pe langa care trecem (are un Z mare pe ea si asa se si numeste). Ca punct de reper, dupa formatiunea stancoasa denumita La Bisericuta (o stanca solitara care are pe latura estica o icoana agatata), primul drum forestier viram la stanga, apoi la a 2-a intersectie inca o data la stanga. De la ultimul viraj mai mergem destul de putin cu masina pana la un fel de adapost numit Surpatele, deci practic aceasta ultima portiune poate fi facuta si pe jos, caci drumul este destul de abrupt si folosit evident mai mult pt. lemne.

De la Surpatele incepem sa mergem pe marcaj, care tine pana sus la refugiu, desi traseul este destul de clar in lungul unui drum forestier de mai mici dimensiuni si mult mai ingust. In mare se urca de fapt pe valea Raului Mare si in fata departe se vad muchiile caldarilor de la Iezerul Mare.

La trecerea apei imediat dupa Surpatele: Carmen si Mihaiela in action, Mishu sta

Traseul de urcare nu este greu, ci doar monoton, motiv pt. care pare si lung. Este plin de zapada care acuma se topeste si de aceea ne vom afunda la fiecare pas, ceea ce constituie o problema pt. persoanele mai gabaritice, eu cu Mihaiela nu aveam stres din acest motiv.

Treptat incepem sa vedem si culmile injnepenite ale caldarilor ce duc spre Cindrel si imediat dupa tablita de intrare in rezervatie ajungem si noi la refugiu. Refugiul este amplasat in teritoriul rezervatiei, desi dateaza de vreo 50 de ani se pare, avand si o legenda a unui frate care a murit sus la Iezere si parintii lui care au ridicat acest refugiu aici.

Refugiul as zice ca arata ca o casuta din povesti, zapada neatinsa din jurul sau si patura alba de pe acoperis facandu-l un veritabil loc de basm in acest sens. Refugiul este integral construit din lemn, se poate dormi atat jos, cat si sus in pod, locurile amenajate pt. somn fiind tapetate cu fan.

Refugiul mai are o extensie pe partea estica, o terasa, unde este amplasata si o soba, care culmea face foarte cald, desi este afara (inauntru nu a putut fi amplasata din cauza ca era totul numai lemn si era prea riscant).

Ajunsi la refugiu mancam repede cate ceva si pe urma eu cu Miha ne chinuim sa convingem pe careva sa urcam la Iezerul Mare. Initial Carmen vroia sa vina si ea cu noi, dar fiindca, dupa tratamentul de tot innotat prin zapada fara parazapezi i s-au udat bocancii, este nevoita sa renunte. Seba din start este prea obosit cat a tras prin zapada, iar Mishu ne baga vrajeala ca el a mai fost de nu stiu cate ori la Iezere si ca este satul. Ne arata insa poteca de intrare prin jnepeni, traseul fiind nemarcat si poteca evident nebatuta.

Inceputul potecii este destul de incurajator, poteca este larga printre jnepeni si se vede clar ca au fost taiati la un moment dat jnepenii pt. a se crea acest culoar de traversare. Mai stim doar ca trebuie sa tinem firul apei, iar cand poteca se indeparteaza de apa, ne lamentam si ne intoarcem iar la apa. Padurea de jnepeni fiind insa foarte deasa, ne dam seama ca nu avem cum sa inaintam pe acolo, asa ca, cu riscul de a nimeri in alta parte, preferam sa ne reintorcem la poteca bine croita printre jnepeni si sa mergem pe ea cat putem. Decizia de a ne reintoarce la poteca taiata prin jnepeni se dovedeste a fi buna, pt. ca mergend pe ea constatam ca tinem directia paralela cu firul apei, cu mici variatii insa, desi noi suntem la o distanta rezonabila de apa - deci nu chiar pe firul apei matematic (acest firisor de apa este de unde izvorasta marele Cibin si de unde beau sibienii apa).

In partea inferioara a caldarii iesim din padurea de jnepeni si avand in fata noastra pragul caldarii glaciare de sus, tinem directia firului de valcel spre stanga, intrezarind undeva in fata cum ajunge sus in caldarea superioara.

In scurt timp, dupa numai o urcare pe un valcel usor, suntem in caldarea superioara si avem dezamagirea sa vedem lacul inghetat. Ii intuim insa oglinda orizontala, care acuma insa este acoperita de un strat gros de gheata si de nu stiu cata zapada pe deasupra. Miha cel putin nu reuseste sa dea de gheata, cat sapa ea e numai si numai zapada.

La Iezerul Mare din Cindrel, eu cu Miha (poza reprezentativa de grup restrans, restu' e la refugiu la caldurica)

Mai stam pe malul lacului la taclale, in vant evident, si, cand o rafala de vant aduce si primii fulgi de ninsoare, ne zburatacim urgent la vale pe valcel inspre jnepenii plini de adapost cu ale lor ramuri incrancenate. Coborarea la refugiu este foarte rapida, mai ales pt. ca acuma stim drumul si nu mai orbecaim, si evident pt. ca suntem la vale.

La refugiu Mishu a tot intretinut focul in soba, a pavoazat terasa exterioara cu crengi de brad ca sa nu mai traga atat de tare curentul, astfel ca seara ne-o petrecem foarte placut la taclale in jurul focului, la o cana de vin fiert si la povesti a la Amicii Muntilor.

A doua zi de dimineata, Amicii Muntilor se transforma in Amicii Somnului, care fac si greva foamei pe deasupra. Dimineata este destul de posomorata, adica se respecta prognozele de pe internet, dar pe masura ce mancam si ne strangem bagajele, soarele isi face aparitia ca un bonus prin ceata spulberata a culmilor inzapezite, astfel ca bag cu Mihaiela o scurta plaja de sezon pe un pietroi din poienita.

Poza de grup restrans in fata refugiului (de la stanga la dreapta): eu, Mihaiela si Mishu (Marius)

Coborarea spre masina nu are rost sa mai spun cum am innotat prin zapada, un fel de alergare cu genunchii sus, atat de mare era zapada, si mai ales moale, astfel ca te afundai lejer pana la genunchi in ea. Pt. baieti a fost un chin, eu cu bete telescopice ma descurcam mai cu spor ca ma tineam mai la suprafata. Intoarcerea cu jeep-ul pe drum a facut parte putin din seria off-road-urilor, dar Seba nu este maniac, ceea ce stomacul meu cel putin a apreciat si chiar a mancat cu pofta o ciorba de loboda cand a ajuns acasa.

Si cum orele nu erau inaintate, iar antrenamentul mi-l facusem cu innotatul prin zapada, am incheiat seara cu o plimbare pe bicicleta prin jurul Sibiului, initial doar cu scopuri de a iesi din casa, ulterior la propunerea lui Liviu, un circuit pe ruta Sibiu-Cisnadioara-Cisnadie-Sibiu (cam 20 de km).











Si cam acestea sunt bunatatile pe care le-am preparat noi si le-am mancat pe la refugiu: tocanita de legume, biscuiti cu ciocolata amaruie si paine prajita pe soba si in foc