Muchia lui Basarab - 22 aprilie 2012

Mi-am refacut si eu contul pe Carpati dupa 100 de ani. Stiam ca am cont, dar intr-o buna zi intr-un elan nestavilit de a posta un comentariu, m-am gasit in imposibilitatea de a-mi aminti userul si parola. La un moment dat se pare ca am nimerit totusi userul, dar nu si parola, si drept rasplata ca am nimerit macar una din doua, la un moment dat ma trezesc ca totusi cica nu am activat contul de mult timp si mi l-au suflat. Refac contul, copiez cv-ul dat la CAR Cluj Universitar, imi gasesc o poza de profil si gata, s-a aprobat, este validat totul. Discutand dupa Paste cu Nicu (aka Suru) despre ce tura sa mai fac prin zona, imi baga soparlita cu Muchia lui Basarab - o muchie nemarcata despre care auzisem multe, dar nu o facusem pana acuma. Marti deja aveam planul in poseta, cu gand sa-l mai ajustam pe ici pe colo, daca cumva socoteala de acasa nu se potriveste si in targ - adica daca ploua.

Pana una alta postez pe grupul de yahoo sfatulmuntilor anuntul de tura, dar nu-mi raspunde decat pe vineri Catalin Chirila, restul sunt speriati de eventualitatea unei ploicele. Marius este insa f. hotarat sa vina si el cu noi cand ii fac invitatia si, la cat de hotarat este, ma trezesc sambata ca mai a strans inca 3 persoane: Marius2 care vine cu microbuzu, Iuli si Dan. Si pana sambata dimineata Marius2 o culege si pe Valeria, care in ciuda varstei a mers admirabil. Concluzia este ca am fost 7 persoane din Sibiu si ne vom reuni la schitul Cozia Veche si cu Nicu, care vine din Babeni.

La Schitul Cozia veche il culegem pe Nicu, sau mai bine zis el ne culege pe noi, caci noi fara ghid eram ca floricelele pe Muchia lui Basarab. O pornim pe sub sosea, adica vom cobora niste trepte si traversam pe sub pod de fapt, pentru a ajunge pe partea celalata a drumului spre muntele lui Basarab.

Traseul incepe cu o urcare evident. Urcam nu foarte sustinut, soarele ne mangaie printre razele copacilor si numai bine ca incep sa mor de cald. Cum treci peste lantul Carpatic, cum vii de la Sibiu spre Valcea, este mult mai cald, simtitor mult mai cald, daca pana si eu simt asta. Incep sa imi dau seama cat adevar mi se graia la cursurile de ghizi, unde ne invata dom' profesor de clima Transilvaniei, care este diferita de restul tarii. Tot urcam in serpentine mici pe un namol negru alunecos si, in scurt timp, incepem sa avem si panorame frumoase, iar baietii, mai ales Iuli si Dan, sunt foarte incantati de posibilitati.

Urcand spre Muchia lui Basarab, vedem Oltul si barajul si in zare Caciulata-Calimanesti

Urcand spre muchia lui Basarab, vedem vis-a-vis muntii Cozia inverziti de atata primavara

Si in mod evident, urcand spre muchia lui Basarab, o vedem si pe ea draguta de muchie pe care o vom parcurge: adica moatele alea de stanca, mergandu-se ceva de genul cum nimeresti. Nu este un traseu anume, desi destul de des se vede clar conturata o poteca, sau o urma de poteca, dar posibilitatile sunt de fapt dupa posibilitati - daca esti tare, o iei matematic pe creasta zimtata de stanca, daca nu esti tare, ocolesti creasta stanga/dreapta pe unde se poate, unii au putut, altii nu au putut, mie mi-a placut in toate variantele, desi credeam ca va fi o creasta mai grea, dar a fost usurica cu cateva pasaje de trecut, modeste din punct de vedere tehnic.

Apoi, cand ti-e lumea mai draga, te trezesti ca trebuie sa cobori ca sa depasesti o mareata creasta mai zimtata si apoi evident trebuie sa si urci inapoi tot ce ai coborat. Cam asa facem toata muchia, coboram la baza peretelui de stanca sau intr-un traverseu, apoi urcam iar in muchie la multe panorame.

Iuli si Nicu la o sueta de barbati - cred ca vorbeau despre copacii care sunt foarte inalti

Si-apoi vine pasajul ! Care pasaj ? Pai pasajul ! Pasajul acestei muchii a fost de fapt o traversare pe stanca (unii au traversat drept, altii au traversat in coborare - ceea ce este mai naspa din puntul meu de vedere), cert este ca dedesupt intr-adevar aveai ceva cadere de perete daca alunecai. Dar nu te gandesti ca aluneci ! Ai multa incredere in fiecare pas pe care il faci, pasi marunti, mici detot si siguri, scuturi bine noroiul de pe talpa ca sa nu aluneci cu el cu tot ca pe o coaja de banana, si continui traversarea. Cata era in fata mea putin temator, dar s-a descurcat bine. Vorba lui Nicu, dupa nemarcatele de Crai si Bucegi, aici a fost un fel de-a v-ati ascunselea: uite traseul, nu-i traseul.

Traversam, dar traversam numai o parte dintre noi, urmeaza o depasire a unui hornulet mai expus un pic, unde am asistenta tehnica si mi se tine un picior. Eu as fi preferat sa cobor un pic si pe urma sa urc un hornulet, mergeai mai usor la ramonaj, dar, daca asa au facut baietii, hai si eu, ca sa invat sa si traversez, desi nu prea simt eu stanca deloc cu bocancii de iarna. Cert este insa ca pana au venit si au traversat si restul a trecut ceva vreme, iar Marius chiar a avut nevoie de o balustrada de coarda, de fapt si-a legat coarda de el.

Dupa traversarea asta cu mare hei-rup mai mergem un pic pe brana si apoi cotim dreapta sus pe o muchie de stanca unde cataram. Eu merg mai incetisor, ca am dita' mai galosii in picioare, pana imi fixez eu prizele trebuie sa ma simt foarte sigura pe mine. Drept pentru care il rog pe Marius in spatele meu sa astepte sa urc, si sa mergem frumos pe rand, ca la scoala.

Ajungem sus pe o fata cazuta cu iarba, namol si pe alocuri stanca, si multe cacareze de capre. De aici se vede foarte frumos tot ce am urcat pe muchia stancoasa, acuma indreptandu-ne spre o bucata de muchie care coteste cumva pe un horn si ocoleste un alt mare valcel. Oricum, este complicata rau muchia lui Basarab.

Ajungem si-ntr-un fel de varf, iarasi poze in toate partile, tot Cozia, tot Oltul, totul verde crud. De acum incolo pare-se insa ca avem de mers mai mult pe o muchie cam impadurita, desi pe alocuri se deschide mult si se vede frumos. Cam asa arata muchia pe care vom continua de acum inainte spre Portita Basarab, vf. omonim si vf. Capul de Oaie - ultimul varfu al muchiei dupa care se va termina traseul.

Iar acuma hai sa spun ce facea Cata: avea un monopod in varful caruia avea montata o camera video, tinea batul in fata cand mergea si filma. Statea Cata al nostru cu paratraznetul asta in mana, de' ziceai ca vrea sa prinda bulgarii sau sa caute metale.

Cata cu echipa de filmare mobila in varful batului

Poza de grup in locul de popas si picnic.

Acuma Marius2 lipsea (ca o luase inainte), dar de la stanga la dreapta suntem urmatorii: Cata, Marius, 2xIuli, Dan, si pe randul de sus Valeria si Nicu

Continuam muchia si urcam, coboram, urcam, coboram, nu foarte mult, doar ca sa ocolim moatele de stanca mai accidentate.

Si cand credeam ca nu mai apare, dintr-o data am ajuns la ea, ni s-a deschis in fata ochilor, de fapt in fata ochilor colegilor, ca eu veneam de undeva de deasupra si nu avema cum sa o vad, era ea, ne astepta acolo, deschisa parca numai pentru noi, era Portita Basarab - o fereastra in stanca pe sub care noi trecem printr-un horn pentu a ne continua drumul pe poteca.

Cata filmeaza evident toata coborarea, ca tot are el monopod ! Iara zici ca prinde bulgarii sau semnal de telefon ! Apoi inca o poteca ce ocoleste in coborare.

Cand ajungem intr-o mica sa, in loc sa incepem sa urcam cum era firesc inapoi in creasta, cica sa ocolim iarasi si sa coboram. Nooooooooooh, uite-le pe tanti alea acolo sus (erau 2 tanti care venisera pe muchie cu barbatii lor), daca ele au urcat din sens opus pe dincolo, hai si noi ! I-am convins sa nu mai coboram pe poteca, ci sa mergem pe muchie matematic si in felul asta am ajuns pe zona crestei cu cea mai mare altitudine.

Mai mergem un pic pe muchie si e fain, se vede in toate zarile, as mai fi stat mult si bine aici, dar astia se grabesc ! Dar ne grabiiiiiiiim ... !

Inainte de ultima coborare detot de pe muchia lui Basarab, mai descataram putin un prag de stanca si apoi traversam pe langa stanca tot pe prag si ajungem jos in padure, la poalele Capului de Oaie de pe care tocmai am coborat.

O ultima vedere spre foarfecele Naratului - zona montana care lipseste din memoria creierului meu deocamdata.

Dupa ce coboram din muchie iesim imediat in poteca destul de batuta ce va cobora pe Valea Postei. Lumea o ia in fata si mergand agale pe poteca ne uitam la floricele, la copaci, d-astea. Apoi vad si adapostul fostei calugarite sihastru, dar adapost care este foarte folosit de vreun pustinic si astazi, caci avea turtite de grau puse pe niste sertare afara la stanca. Coboram noi ce coboram si eu, ramanand in spate la taclale cu Nicu, astia o iau in fata si se duc blana jos, noi ne tinem dupa ei ca teleghidati, fara sa ne mai uitam dupa intrarea in canion, asa ca am ratat cheile de pe Valea Postei. Ajungem jos la benzinaria de unde se face si soseaua de centura a Calimanesti-ului/ Caciulata, ne infigem la o bere pe care trebuie sa o beau f. repede, ca astia iarasi se grabesc, apoi plecam fuguta acasa. Am ajuns acasa la ora 17.00 ?????

Cata, Marius, Iuli si cu Dan in microbuz la intoarcere spre casa: cam asa arata niste oameni fericiti coborati de pe munte

Concluzia turei a fost ca marti (adica azi) m-a sunat Marius sa imi spuna ca Marius2 si Valeria au ajuns la spital scotandu-li-se 5, respectiv 3 capuse, si Marius a avut si el o capusa pe care si-a scos-o singur. Iuli a fost si el la spital si nu i s-a gasit nimica, Pufi se plangea si el de ceva, eu m-am cautat si in cap si nu am gasit inca nimic ... ba da, era una pe genunchi, am scos-o cu tam-tam ! Noh, faina tura, plina de capuse la unii !