Maraton de la Paltinis pe Cindrel si inapoi - 19 mai 2012

Nu as fi dat alta tura nici in ruptul capului pe acest traseu de munte, decat daca aveau sa se intample cele ce mi s-au intamplat: adica nenea terapeut la care merg pt. masaj la spate mi-a zis sa iau o pauza de trasee grele si de zdruncinat coloana pana isi revine la o pozitie cica normala. La inceput am avut un soc, dupa ce oricum avusesem un alt soc cu celalalt terapeut, care imi aplicase niste figuri de osteopatie, de' am crezut ca zbor si am ajuns plangand de nervi si de frica acasa. Dar de data asta am avut un soc cand mi s-a spus ca trebuie sa nu mai fac aproape nimic o vreme, decat inot - sport pe care il urasc. Ah, si mai am voie sa merg pe bicla pe asfalt si sa ma plimb incet pe munte.

Buuuuuuuuun, zic eu in gandul meu, m-am lins pe bot de Craiul pe care il programam cu Nicu in week-end-ul asta, dar fac eu o plimbare colea-sa in muntii Cindrel sa recuperez. De cate ori am fost pe varful Cindrel, am urcat fie din Saua Steflesti, fie de la refugiul Canaia, dar imi lipsea mie bucata de creasta din saua Batrana pana in saua Cindrel si am crezut eu in capul meu ca este momentul sa fac traseul. Cand am ales insa traseul nu stiam ca sunt atipica si ca nu raspund la tratament ca tot poporul. Si cum de multa vreme, de fapt de cand m-am mutat la Sibiu, am tot vrut sa fac traseul cica de "creasta" al muntilor Cindrel (de la Paltinis pana pe varful Cindrel), am crezut eu ca este cel mai potrivit traseu pentru starea coloanei mele.

Vorbisem cu Marius inca din timpul saptamanii ca poate facem ceva usor de plimbare si i-am zis ca ma gandesc la varful Cindrel din Paltinis. Marius nu riposteaza, desi el a facut traseul si stie cat de barbar la propriu este, asa ca eu raman cu impresia ca este o plimbare pana pe varful Cindrel si inapoi. Da, da, o plimbare de vreo 30 de km ! Ii zic si lui Raluca, ii zic si lui Nicu ca am schimbat planul si uite asa ma trezesc sambata dimineata ca alerg prin Sibiu pe post de taxi sa recuperez lumea. Ca deh, eu cu Nicu ne intelegem ca la piata: eu intreb una, el raspunde alta, el zice una, eu inteleg alta.

Plecam spre Paltinis pe la 9 si ceva dimineata, cam tarzior pt. o asemenea tura, ajungem pe la Paltinis pe la 10.00 a.m si imediat plecam in marele traseu. Cafeaua de dimineata nu si-a facut efectul, de fapt constat cu stupoare ca la mine nici o cafea nu isi face efectul decat dupa vreo 3 h, adica dupa pranz, asa ca mai mult teleghidata si cu teama de solicitarea coloanei incep sa urc incetisor spre poiana Gaujoara. Marius imi cara jumate de rucsac, Nicu cealalta jumatate, asa ca eu am un rucsacel semi-gol, doar cu un polar si o geaca. Degeaba, pe mine ma doare spatele si fara bagaj in carca, deci irelevanta miscarea cu pasatul bagajului la altul. Continuam sa urcam si urcam si urcam, traseul este ingrozitor de monoton, ca mie orice ai face nu imi place sa merg prin padure si, in sfarsit, ajungem in Poiana Gaujoara.

In Poiana Gaujoara culmea ca iese soarele ! Iara se dovedeste buna prognoza aia de pe meteoblue. Continuam urcarea pe drumul ce duce la stana si incepem sa mergem pe curba de nivel spre Saua Batrana. Inca nu sunt oi la stana, deci nu sunt nici caini, asa ca trecem fara stangere de inima. Mergem deocamdata incet si pasnic, eu crezand in capul meu ca chiar nu avem cum sa facem 5 h pana pe vf. Cindrel, nici daca ma misc eu incet in ritm de plimbare. Ei da, vezi sa nu, ba am facut chiar 6 h !

Poza de grup in saua Batrana (de la dreapta la stanga): Sorin, Raluca, Marius, Iuliana, Nicu

Pana una alta in Saua Batrana facem o pauza de masa, ca mie imi chioraie rau detot stomacul si trebuie sa mai bag si niste cola de la Marius, ca nu m-am dezmeticit deloc dupa cafea. Mancam, bem, mancam, bem, si tot asa si in sfarsit plecam.

In urcare spre "sufragerie" incep sa merg incet, sunt bolovani multi si am impresia ca fiecare piatra pe care calc imi zdruncina spatele, adica exact ce nu aveam in teorie voie sa fac, in practica am constatat ulterior ca si pe strada cand merg ma zdruncin, deci ma panicam degeaba. Pe urma cand trebuie sa incep sa si cobor, mi se pare ca ma zdruncin si mai tare. Raman cu Marius in spate si mai vorbim, restul sanatosi o taie in fata cu viteza. Ma simt cam naspa ca nu pot alerga si eu pe aici, asa ca ma consolez cu ideea ca nu o fi bai daca nu o sa ajung pana pe varf si asta este. Deocamdata bag pe pilot automat si zic ca o sa merg cat nu ma doare spatele. Si am tot mers si a fost ok, pana am ajuns in saua Cindrel: adica la jumatatea drumului.

Poza de grup in Saua Cindrel (de la dreapta la stanga): jos Nicu, Sorin si cu mine, sus Marius si Raluca

In Saua Cindrel era deja tarziu si spatele incepuse deja sa ma doara si era deja si frig. Ma gandesc sa nu mai urc pe Varful Cindrel, ca oricum este o ceata dementiala, dar restul trag de mine ca sa merg, ca ce, am venit pana aici si nu mai merg pana pe varf. Mama lui de varf, mai este si in ceata si mai mergi si behai pana la el. Ajungem si pe varf si nu vedem nimic, logic, doar e ceata ! Pe varf sunt 3 cruci, pe care niciodata nu le-am remarcat, nu imi aminteam decat momaia. Facem poza de grup si pe urma ne punem pe mancat, caci mai avem cale lunga la intoarcere. De fapt suntem la jumatatea drumului. Eu insa nu pot sa mananc mai nimic, mi-e un frig de mor, cu toate hainele pe mine si abia astept sa plecam.

Poza de grup pe varful Cindrel (de la dreapta la stanga): Raluca, Nicu, Marius, Sorin, Iuliana

In sfarsit, plecam ! Si incepe lunga agonie a intoarcerii, agonie pt. mine, pt. ca nu stiam cat de atipica sunt si cat o sa ma doara spatele pe asa recomandata plimbare pe munte. Si pentru ca nu stiam inca cum functionez, imi dau seama ca mersul non-stop, doar cu o pauza nu m-a favorizat. Dar te intelegeai cu astia care goneau inapoi spre casa !?

Iezerul Mare al Cindrelului vazut din drumul spre saua Cindrel

Am ajuns intr-un final glorios si inapoi in Saua Batrana si de acolo am continuat pe drum spre Cantonul Muncel. Ce drum frate, ca era plin de bolovanoi, mergeam ca pe oua. Am mers foarte incet pe aceasta portiune, mai ales ca incepusera sa ma doara si genunchii pentru completarea durerii de spate. Depasisem cele 10 h de tura si dupa aceasta limita pe mine ma dor genunchii. Ca urmare, am mers si mai incet si am ajuns la masina abia pe la orele 21.00 p.m., dupa vreo 11 h de tura quasi non stop, cu doar 2 pauze mai mari.

Ajunsi la masina ii pasez cheile lui Raluca, sa conduca ea daca vor sa ajungem acasa, ca eu masochista nu sunt sa conduc si cu dureri de spate si de genunchi. Vreau sa fiu si eu dusa acasa ca printesa. La cateva minute dupa ce ne bagam toti in masina incepe sa ploua cu galeata, ne-am nimerit la fix ca sa scapam de ploaia mult prognozata.

Concluzia este ca o tura poate sa para usoara, si totusi sa fie grea, chiar daca nu are dificultati tehnice. Pentru mine a fost greu, pentru ca am bubele cu spatele si ar fi trebuit sa gandesc tura in timp cat sa fac si suficiente pauze de repaus al coloanei. Pentru ca am plecat insa in traseu foarte tarziu, nu ne-am mai putut permite acest lux, de frica ploii, de frig, de etc. Eram obisnuita sa merg pana la finalul turei fara sa ma plang, pentru ca stiam ca pot fizic, dar acuma a mai intervenit un parametru in discutie: sa cunosc limitele la care corpul imi da anumite dureri (de spate, de genunchi etc) si sa nu fortez pe loc, sa merg pana la finalul turei astfel incat sa nu ma doara toate, adica cu pauze lungi si dese, cheia marilor succese.