Tabara de catarare CAR Cluj Universitar - Ampoita - 5-6 mai 2012

Cu ceva vreme in urma m-am inscris prin pe lista de discutii a clubului CAR Cluj Universitar. Aveam deja cativa prieteni din Bucuresti care sunt deja membrii, il cunosteam de multi ani pe si pe d-nul Dinu Mititeanu, asa ca vroiam sa cunosc oameni adevarati de munte. Cu oarescare teama in suflet am acceptat sa ma inscriu ca membru aspirant, gandindu-ma ca, in ciuda aparentelor, de cand am venit in Sibiu, am mers mult mai putin pe munte ca inainte (si ca numar de ture si ca amploare a turelor). Mi-am pierdut mult din antrenamentul pe care il aveam si pe care acuma ma stradui sa il redobandesc ca sa revin la statutul dinainte si pe care doresc sa mi-l depasesc si sa progresez. Tabara de catarare de la Ampoita a CAR-ului era o ocazie pentru mine sa ma mai catar (sport pe care il practic numai de cateva ori pe an), sa mai cunosc oameni de munte, sa-mi depasesc limitele, sa vad locuri noi si sa visez la ture viitoare.

Prima programare a taberei era de Florii, dar, din cauza vremii execrabile, s-a amanat pe 5-6 mai, cand, iata-ne, desi prognozele aratau si 7-8 stropi de ploaie, noi ne-am prajit la soare ca termitele. Eu am plecat din Sibiu sambata dimineata, urmand ca Eva sa ma recupereze de pe drumul din Teius, si pe urma sa mergem spre Ampoita. In particular, recuperarea mea a fost cu nabadai, caci soferul autocarului a uitat ca eu aveam bilet pana la Teius, a trecut prin centrul Teiusului, nu a oprit in statia consacrata (care o fi fost aia ?!), si, abia cand iesea din Teius, m-am sesizat si m-am dus sa ii amintesc ca eu vreau sa cobor in acel oras. Ma recupereaza Eva, ajungem la Ampoita, urcam la calcare si deja lumea catara. Pana imi aduc eu toate boarfele de la masina, pana ma familiarizez cu locurile de cort, pana mai cunosc lumea, se pune de o sedinta tehnica despre cum sa ne cataram, aflu ca cica musai sa se dea toti cap, ma cam sperii eu, dar pentru incalzire ne dam mansa si asa m-am dat tot week-end-ul.

Toata ziua de sambata am catarat vreo 6-7 trasee, pe unele mai greute (5+ sau 6- dupa parerea mea) m-am dat chiar de doua ori. La sfarsitul zilei, am asteptat la o coada interminabila de urcat intr-o regrupare, filat secund, pregatit si facut rapel. Cu aceasta ocazie m-a dascalit Serghei din Targu Mures, si cu ocazia asta a aflat si el de la mine cum se face rapel cu nod de siguranta machard si nu prusic, care se stange tare pe coarda. Desi nu am catarat mult, traseele m-au obosit destul totusi, fiind miscari de tragere in maini pe care nu le experimentez prea des si pe care le-as fi preintampinat daca as fi fost la panou la Sibiu mai des. Chiar daca nu aveam o satisfactie extraordinara ca am ajuns sus si ca se vede altfel de sus decat de jos, am avut o satisfactie extraordinara in schimb pentru ca am reusit sa ajung acolo pe o cale mai neobisnuita, mai verticala, mai grea, mai consumatoare de efort si de energie. Fain si cataratul asta pt. schimbat peisajul din cand in cand. Dar tot vaile alpine cu saritori si rapeluri raman marea mea pasiune, doar in Bucegi mi-a crescut mie experienta de munte.

Tabara noastra de corturi amplasata fix sub traseele de catarat, restul taberei mai avea o extensie in livada sus pe deal (unde am dormit si eu)

Principalul perete de catarat de la Ampoita - a fost impanzit toata ziua de manse si de cataratori. Topo-ul traseelor de catarat de la Ampoita ne spune ca noi (adica eu mai ales) m-am catarat mai ales si exclusiv pe stanca P2 (cea din mijloc), Sectorul II, in zona traseelor 6, 7, 8, 9 si apoi dupa colt in sectorul I intr-o combinatie de 2 cu 3. Nu prea imi vine mie a crede ce scrie in topo-ul asta, mie traseele mi s-a parut a avea alt grad de dificultate, dar in fine, asta zic deci specialistii si cica pe asta m-as fi dat eu:
traseu 6: Bifur, grad VI-, lungime 15 m
traseu 7: Bombur, grad IV+, lungime 15 m
traseu 8: Beleag, grad IV, lungime 10 m
traseu 9: Belegear, grad IV, lungime 10 m
traseu 2 si 3: Hobitul cu Donkye, grad V-/V, lungime 13 m

Seara Eva a pegatit un traditional gulas la ceaun si ne-am strans toti in jurul focului pana s-a gatat gulasul, pana a fost lins gulasul de pe peretii ceaunului, pana am cazut toti 40 cu burtile in sus pline de gulas, pana ce Judith ne-a incantat cu acorduri la acordeon in surdina, pana mie mi s-a facut frig si pana m-am dus la somn. A fost luna plina, cica de-aia am dormit mult si prost.

A doua zi de dimineata, incep sa caut ca bezmetica pe cineva cu primus ca sa-mi fac o cafea. Gasesc un primus, dar nu merge, am ghinion teribil, asa ca pana la urma gasca de adormiti ne strangem si mergem catre una din pensiunile din sat La Mama Luta, unde pe langa cafea cu lapte, mai luam si placinte cu branza si cu mere. Cateii se joaca pe langa noi, calculand cate capuse ar putea avea in blana aia mare si deasa, si uite asa se face ora 11 a.m. si eu inca nu catar. Cand ajung inapoi la corturi, Serghei imi zice sa vin la traseele de dupa "colt", ca cica sa le incerc si p-alea, ma chinui si eu si restul fetelor, de' ne ies ochii din cap, pana la urma gasim o varianta mai usoara sa le depasim si asta este, am inventat un nou traseu. De bucurie ca am reusit sa il fac, stau si ma odihnesc mult si bine si dupa aceea ma mai bag odata in traseu si reusesc sa il fac mai usor. Ce inseamna sa te motivezi psihic stiind ca ai facut acel traseu si ca poti: a doua oara prizele le-am nimerit mai usor, am avut curajul sa ma avand mai mult cu picioarele la aderenta, mi-a iesit mult mai repede si nici nu am mai obosit atata.

Cum progresele mele tehnice erau evidente fata de planul meu initial (eu chiar nu credeam ca o sa catar atata), nu-mi mai arat interesul sa mai catar pe caldura aia restul zilei, desi era un traseu mai usurel pe care l-am lasat nefacut (dar deh, nu avea mansa pe el), asa ca spre orele 16.00 a.m. ne suim in masini cu totii si Eva ma va lasa in gara la Alba Iulia, de unde iau un autocar spre Sibiu, de unde iau masina spre casa. Putea sa dureze mai mult tabara, dar nu-i bai, important este ca am catarat si atata si ca am progresat fata de ce credeam eu ca pot face. Punct ochit, punct lovit !

Oamenii din CAR mi s-au parut extraordinari, este la moda in club sa nu cunosti numele celui care trece pe langa tine (sunt foarte mult membrii activi, peste 100), asa ca nu m-am simtit deloc jenata ca eu nu stiam cum il chema pe cel de langa mine si ca nici el nu stia cum ma cheama pe mine. Pe vecinii mei de cort nici acuma nu stiu cum ii chema, desi am vorbit cu ei si pe unul chiar l-am ajutat sa-si puna cortul si apoi am catarat impreuna. Fara stres, formalitati si politeturi, suparari si ranchiuna! Scurt si la obiect: vrei sa cateri, bine, nu vrei sa te implici, iarasi bine.

Atmosfera de cu seara a fost la fel de faina, toata lumea astepta gulasul Evei ca pe painea calda, Judith a cantat incet din acordeon, iar lumea a vorbit normal si nu urland, fara sa disturbe linistea naturii sau a altora care se odihneau. Au fost vreo 2 sticle de vin si o tuica la 40 de oameni, asa ca lumea nu a avut motiv sa nu se simta bina ca nu a avut ce sa bea sau sa fie epuizata a doua zi si sa se dea in stamba ca a baut prea mult. Sunt in plan multe ture serioase si ca dificultate si ca lungime la care imi doresc sa particip, asa ca nu este timp de pierdut, voi incepe chiar de maine sa ma re-antrenez. Nu vreau sa ma prinda vreo mega-super tura in postura nepotrivita si sa nu pot participa din cauza lipsei de conditie fizica.