Muchia Netedu-Buteanu - 14 septembrie 2012

Vineri dimineata ne trezim toti hiper-buimaciti la refugiul salvamont de la Balea Lac. Mai multa lume se plange ca a dormit, desi a avut impresia ca nu a dormit deloc. Nu ma simt obosita, am dormit noi ceva acolo, desi ne-am trezit foarte des si ne-am fatait la fel de des. Pana si Fane (care este de-al casei), ne zice ca nici el nu a dormit bine. Sa continuam cu cadoul pe care mi l-am facut de ziua mea: muchia Netedu - Buteanu, o muchie ravnita de mine in gand in ultima vreme, sperand din tot sufletul sa ne duca Fane pe acolo la scoala sa.

Pe la orele 9.00 a.m. Fane ne anuntase plecarea, unii ne-am sculat la 7.00 a.m., altii abia pe la 8.00 a.m. Traversam caldarea de la Balea si, cand un marcaj o ia in sus spre Saua Capra, noi o luam spre stanga pe un fel de curba de nivel spre Valea Vaiuga, respectiv muchia Netedu, tot pe un marcaj ce va urca in varful Vanatoarea lui Buteanu prin Valea Vaiuga.

Toata lumea este foarte nerabdatoare sa ajungem mai repede la chestiile serioase din muchie, numai eu merg incet ca sa nu transpir si sa-mi tina rece la spate. In scurt timp, ajungem in caldarea Vaii Vaiuga si la ultima sursa de apa. Bag apa in camel bag, desi se anunta racorel pe afara, dar macar sa am apa la mine la o adica. Mergem putin in lungul vaii spre caldare, apoi poteca face o curba la 180 de grade spre Saua Netedu. Nu vom urca pana in sa, ca este prea banal si pentru ca Fane are un plan mai maret pentru noi: ne arata cu degetul un valcel abrupt ca scara de pompieri, care ne va scoate direct in portiunea mai delicata a muchiei. Pe valcel initial cataram si pe pietre si pe iarba si pe pamant, apoi ajungem la clasicele fete de iarba din zona muchiei pe care le depasim val-vartej.

La finalul valcelului fara nume suntem deja in muchia Netedu-Buteanu (undeva mai in dreapta de Saua Netedu cum te uiti la muchie din Valea Vaiuga). Desi inca nu avem nevoie de hamuri si echipamente, ne echipam cu toate pe noi de aici, ca este loc mult si avem cum sa ne echipam comod. Zanganim ca la balci cu toate buclele pe noi, eu mai putin pentru ca nu am curajul sa merg cap si atunci nu am nici bucle echipate pe mine. Inainte sa ne pornim la drum ne uitam in zare la serpuirea muchiei pe care o vom parcurge pana hat departe pe Varful Vanatoarea lui Buteanu (asa departe parea de aici): pare fioroasa si zimtata de numai. Noroc ca ne obliga Fane sa mergem asigurati in coarda si atunci stau mai linistita. Liviu si Romeo (tot cu ei fac echipa) si ei se uita cam tematori la muchie. Dar cu ei in echipa stau foarte linistita si ma bucur ca nu am mers cu necunoscuti.

Vedere de pe muchia Netedu-Buteanu pe care o vom parcurge pana pe varful Vanatoarea lui Buteanu (ultimul varf din fundal, aflat cam in centrul pozei)

Plecam in sfarsit in traseu: doua echipe se duc in fata noastra, eu cu baietii suntem a 3-a, dar lalaindu-ne pana la urma vom ajunge fix ultimii pe varf. Ne-am lalait pentru ca Iuliana face tone de poze, nu se poate sa nu imortalizez momentele astea inedite, asa ca evident vom intarzia mult, de dragul artei. 

 

Pornirea in muchie este inca pe fete de iarba, foarte putina stanca si putina catarare deocamdata. Mergem insa mai in patru labe de dragul pantei, care urca evident ca pe casa. Mergem inca la liber si Fane ne arata inainte o stanca de la care incepem sa ne cataram si ne va obliga sa ne legam in coarda, de dragul invatatului si al exersatului a tehnicilor de alpinism elementare.

Acolo la stanca indicata de Fane se opreste toata lumea. De acolo incepe muchia alpina ce urca spre vf. Vanatoarea lui Buteanu. Muchia se poate face si pe poteci ce taie fetele de iarba, dar fiind mai interesant sa ne si cataram, Fane ne obliga sa o luam pe muchia matematica de stanca si sa ne asiguram tot timpul, de dragul scolii si al invatatului.

Incepem sa urcam, cu corzile desfasurate dupa noi, si imediat ne dam seama ca muchia nu este chiar asa de fioroasa, doar parea. Este destul de lata, chiar daca are portiuni numai de stanca, mai este si o poteca ocolitoare pe jos pe unde o ia Fane in timp ce zbiara la noi cum sa facem, iar noi pe sus ne tot incarligam in tone de corzi. Pe multe portiuni nici nu aveam nevoie de coarda, eu as fi mers la liber, numai unde era numai stanca mai verticala as fi folosit coarda. Dar eram la scoala si trebuia sa exersam, deci ne tot tragem in corzi, chiar daca avansam destul de greu.

Prima portiune este o urcare pe muchia de stanca, dupa care se iese la o portiune mai orizontala care tot urca si coboara. Poteca pe iarba ocoleste aceasta zona pe un fel de curba de nivel urcatoare pe langa: pe acolo merge numai Fane, noi n-avem voie. Asigurarile le facem cu anouri de chinga pe dupa tancuri, punand in ele cate o bucla echipata prin care trecem coarda. Pare destul de simplu, numai ca baietii imi explica cum alegi tancul si pe ce parte faci asigurarea, moment in care ma blochez, caci imi dau seama ca nu prea stiu fizica si destul de greu imi imaginez cum cade capul si in ce parte ar balansa la o eventuala cadere si, in concluzie, in ce directie trebuie montat anoul cu bucla.

La inceput, fiind destul de usor, mergem concomitent. Eu la mijloc merg foarte greu, trebuie sa strig si la Liviu sa mearga, ca altfel eu raman cu bucle de coarda, trebuie sa astept si dupa Romeo, care se tot opreste sa recupereze asigurarile. Intre timp fac poze. Oriunde as fi, oricum stau in coarda, deci stau relaxat, chiar daca o sa cad, nu ma duc mult, pendulez doar putin. Inaltimile par sa nu ma afecteze deloc.

Muchia continua cu urcusuri oarecum constant, mai coboara usor de cateva ori, iar noi tinem traseul pe partea dreapta a crestei, acolo unde mai avem si niscaiva fete de iarba mai domoale cica. Pe stanga muchiei sunt insa numai valcele si fete foarte abrupte de iarba, deci exclus sa poti incropi un traseu pe acolo.

Fetele astea de iarba par bune pentru o viitoare abordare a muchiei fara asigurari continue, probabil ca altfel pe acolo am fi luat-o, dar asa noi ne delectam cu catararea elementara (cica are gradul 2A-2B). Uneori ma plictisesc sa merg chiar pe muchie si o mai tai pe dedesupt pe vreo poteca doua ca sa nu mai urc si sa cobor atata pe muchia sinuoasa. Spre marea mea surprindere, cand chiar trebuie mers pe muchie si am haul in stanga sunt foarte linistita. Cu siguranta nu mai stateam asa relaxata daca eram nelegata in coarda, dar oricum merg in picioare mare parte din timp si doar pe alocuri folosesc si mainile. Per ansamblu, pasajele sunt mai usoare decat trecerea expusa spre varful Laita din ziua precedenta.

Urcam, coboram, urcam, coboram si tot asa, pana ce urmeaza o sa mai mare spre care trebuie coborat zdravan si de sus seamana cu o custura veritabila. Cu alte cuvinte de sus mi se pare cireasa de pe tort, zimtata, ascutita, tot ce vrei.

Cand coboram si ajungem in acea sa, dita mai poteca serpuieste printre tancurile de stanca. Nici nu aveam nevoie de asigurare, era usor de coborat si de parcurs. In fata noastra, echipele inaintase se vede cum au impanzit toata muchia cu corzi: unele corzi se vad ca firele de la telecabina, pe portiunile mai denivelate stand in aer, zici ca au venit serpasii si au echipat toate pasajele pentru noi.

In poza de jos si cea de sus, se poate vedea marele "S" al muchiei: zona in care se coboara intr-o sa mare pentru a se urca mai departe pe muchia stancoasa

Cand ajung intr-o zona mai de varf a muchiei, inainte sa facem cotul spre coborarea din dreapta dinspre sa, mi se dezvaluie in fata ochilor, mult asteptata, mult dorita si mult visata creasta a Arpaselului. 

Creasta Vartopel-Arpasel: urmatorul meu target. Din partea asta Arpaselul pare si destul de fioros, doar ca pe masura ce urc si vad si zona dinspre Valea Fundul Caprei, apar si fetele de iarba.

Dar pana una alta am ajuns in sa, am regrupat si acum trebuie sa urcam mai departe pe muchie: Romeo este cap de coarda, merge Romeo, mai baga cate un anou din cand in cand pe dupa un tanc, dar, fiind prea usoara creasta, la un moment dat mergem concomitent ca sa ne miscam mai cu talent. Nici gand, Fane ne obliga zbierand sa regrupam in anumite zone pe care le stie el bune de regrupat. Asta inseamna sa stam mult sa filez, mai ales ca eu filez pe ambii coechipieri (si in fata si in spate), deci as putea spune ca eu filez cel mai mult si deja m-am saturat de filatul asta pe dupa umar.

Dupa ce am depasit marele "S" al muchiei incepem sa vedem Varful Vanatoarea lui Buteanu pe care trebuie sa ajungem: fix deasupra noastra, pare-se ca trebuie doar sa urcam constant pana la el, cu clasicele mici suisuri si coborasuri. Nu mai pare atat de departe, ci incepe sa se apropie de noi din ce in ce mai mult, ceea ce ne bucura: una la mana ca ni se confirma ca aceasta muchie nu este atat de fioroasa precum parea de jos, doi la mana ca norii negrii care se strang nu au sanse sa ne prinda in plina expunere.

O urcare pe muchia de stanca din nou si pe urma niste portiuni mai pe muchie matematica quasi orizontala, atat de orizontala cat poate sa fie o muchie in Fagarasi. Urcand insa mai departe se vede ca totusi capatam din ce in ce mai multa altitudine.

Doar ca noi nu prea ne dam seama cat urcam, ca suntem prea fascinati de muchie si zonele de catarare le parcurgem cat ai zice peste.  

In sfarsit pare-se ca ar fi printre ultimele urcari care ni se expun in fata ochilor. Mai este doar o mica sa si urcarea finala spre varf pe urma. Unele dintre echipele cu care am mers in paralel, deja au ajuns pe varf, dar ei au fost si cate doi sau mai facusera muchia si altadata cu Fane. Bucata de catarat pe care suntem pare sinistra la inceput, dar este bine pe parcurs, singura problema este ca este foarte friabil pe unde cataram noi, si acolo chiar ma bucur foarte tare ca-s asigurata, nu ca ar fi greu, dar se misca toate prizele si toti bolovanii ca la balamuc

Ajungem in ultima seuta si de acolo urmeaza chiar ultima urcare pe muchie stancoasa pana aproape sub varf. Pe aceasta ultima portiune mi-au prins iarasi bine asigurarile, altfel as fi ocolit pe potecile mai de pe jos. Aici insa fiind destul de friabil si de expus a meritat din plin coarda. Colegii ne fac deja cu mana de pe varf, dar noi inaintam foarte greu: Fane nu ne lasa sa mergem decat daca avem coarda intinsa, asa ca trebuie sa strig "Fileazaaaaaaaaa", ca sa mearga Romeo in fata, iar din spate aud constant "Stooooooooop", pe masura ce Liviu se opreste sa dezechipeze tancurile de anouri. Mergem greu, foarte greu, tin cu mainile coarda in fata si in spate, ca macar sa nu se mai frece atata printre tancuri si sa franeze deplasarea, dar tot greu inaintam.

Aproape de final, imi dau seama ca am crosetat incet incet toata creasta si, desi la inceput parea foarte serpuita si zimtata si accidentata, uite ca ne trezim ca suntem sub varf si pe urma pe varf. Fane ne zice ca ne-am miscat bine, este spre orele 14.00 p.m., deci nu am facut mai mult de 3 h 1/2 pe creasta, ceea ce cica este laudabil pentru niste incepatori ca noi, mai ales avand in vedere ca am parcurs-o fix matematic si am asigurat si filat tot timpul.

Suntem in Varful Vanatoarea lui Buteanu si facem poza de grup - randul de sus (de la stanga la dreapta): Spiri, Vasi, Ioana, Florin, Mihai, Marco si Romeo, randul de jos (de la dreapta la stanga): Liviu, Simona, Iuliana (eu) si Fane Tulpan, iar pe jos detot este Cotyso.

Vedere de pe vf. Vanatoarea lui Buteanu spre mult dorita creasta Vartopel-Arpasel (in fundal vazandu-se varful Arpasu Mare si Mic si chiar celebrul trapez al varfurilor Vistea-Moldoveanu)

Vedere de pe vf. Vanatoarea lui Buteanu spre varful Vaiuga (in fundal si vf. Negoiu, Lespezi si Caltun)

Vedere de pe vf. Vanatoarea lui Buteanu spre muchia Netedu-Buteanu pe care tocmai am parcurs-o (incepand din portiunea aceia de iarba din Saua Netedu pana pe varf)

De pe Varful Vanatoarea lui Buteanu coboram abrupt si cam drept asa spre Lacul Capra, pe malul caruia facem picnic si plaja cat mai este soare. Panorama spre Lacul Capra este fascinanta pentru mine ca de obicei, dar parca mai fascinant a fost de data asta pe muchia Buteanu, dar panoramele cu toate sirurile de varfuri merita totusi pozate.

Vedere spre Lacul Capra din coborarea de pe Varful Vanatoarea lui Buteanu: strajuit fiind de Varful Iezerul Caprei (in fundal vazandu-se celebrele varfuri Lespezi, Caltun si Negoiu) 

Pe la 15.00-16.00 p.m. ne indreptam spre caldarea Balea sa exersam un rapel cica. Urcam in saua Capra, si apoi incepem sa coboram spre Cabana Balea Lac. Undeva fix deasupra cabanei, este o mogaldeata cu niste pereti surplombati unde ne-a pus Fane gand rau sa exersam sau, pentru unii dintre noi, sa invatam sa facem rapel. 

Privind spre caldarea de la Balea si cabana omonima, relaxata stateam eu, habar n-aveam ce o sa mi se intample ?! Dupa ce pun toate hainele pe mine si incep sa dardai, se milostivesc baietii de mine si ma lasa sa fac rapel inaintea lor. Cativa deja coborasera si asteptau jos coborarea pe coarda a noastra, ceilalti de sus. Ma bag deci la rapel. Majoritatea au facut rapel fara nod de auto-asigurare, dar eu nu si nu ca eu ma dau cu machard jos. Fane zice ca este ok, ma lasa sa incep coborarea, numai ca intrarea in rapel era in surplomba direct si era foarte greu sa nu intri in rapel fara sa cazi si sa dai un soc in coarda. Incerc sa amortizez cat pot intrarea in surplomba, dau un soc in coarda logic, mi se prinde mana intre coarda si stanca de deasupra surplombei, eu cu mana stransa pe nodul machard, nodul se strage si se strange rau frate, reusesc sa scot mana, coarda se mai intinde putin si taman bine cat sa raman suspendata cu picioarele in aer in surplomba cu nodul de auto-asigurare bine blocat deasupra mea. Saracul nod si-a facut meseria, el s-a strans, dar s-a strans de-mi ies ochii din cap sa-l slabesc ca sa pot continua rapelul. Iau mana dreapta de pe coarda ca sa ma ajut cu ambele maini sa il mai slabesc, dar cei coborati deja jos ma vad si urla la mine sa nu cumva sa iau mana de pe coarda, ei nestiind ca eu am nod de auto-asigurare pe coarda. Ma mai chinui o vreme cu mana stanga, dar n-am nici o sansa, incep sa ma plang la Fane care este 2 metri deasupra mea cu trupa care astepta la rapel. Imi trimite o coarda de sus si incearca sa ma traga putin si sa-mi tina din greutate ca sa se detensioneze nodul de auto-asigurare. Aiurea, insuficient, ar fi trebuit sa ma trag si eu mai mult pe coarda. Mainile-mi sunt varza, nu mai am forta, stau suspendata o vreme in frumoasa surplomba admirand caldarea pana mai prind puteri. O ultima sfortare sa ma trag in coarda ajutata si de cei de sus si reusesc sa slabesc nodul de autoasigurare. Gata rapelez pana jos spre uimirea tuturor care erau ei mai crispati ca mine, ca am ramas suspendata sus in surplomba. Cu ocazia asta am aflat ca machardul cica se strange totusi mai tare decat prusicul si ca ar fi mai bine sa cobori cu prusic care nu se strange la fel de tare. De acum voi face rapel numai cu prusic, ca daca cu prusicele se si urca pe coarda este clar ca se detensioneaza mai repede.

Seara ne trezim ca ne mai sunt bagati niste unii prin prichuri, drept pentru care toata lumea (adica baietii) se inghesuie. Eu dormind langa Mihai junior si perete, am fost privilegiata si neinghesuita. Totusi mirosurile bocancilor din camera erau atat de stringente, incat persistau pana tarziu in noapte. Sambata este ceata si burnita, ne cataram la un bolovan si ma exersam un rapel si o asigurare a secundului din rapel, duminica stam la prim ajutor in refugiu si exersam urcarea pe prusice tot in refugiu in casa scarii din cauza aceleiasi ploi marunte de afara.

Poza de grup pe partea cealalta a tunelului spre Cabana Capra, sub peretii de catarat (numai baietii s-au catarat) - randul de sus (de la stanga la dreapta): Mihai junior (abia facuse 18 ani), Simona, Romeo, Liviu, Ioana si Vasi, randul de mijloc (de la dreapta la stanga): Florin, Iuliana (eu), Fane Tulpan si Cotyso, apoi in randul din fata (de la stanga la dreapta): Marco si Spiri.

Fane Tulpan explicandu-ne chestiuni de prim ajutor duminica dimineata la refugiul salvamont de la Balea Lac

Poza de grup in refugiul salvamont unde am stat, un fel de "La revedere" cu diplomele pe care ni le-a pregatit Fane (diploma de participare la scoala lui) - randul de sus (de la stanga la dreapta): Cotyso, Simona, Liviu, Mihai, Spiri, Ioana si Florin, randul de mijloc (de la dreapta la stanga): Marco, Romeo, Vasi, Fane Tulpan si eu Iuliana.

O scoala, o tabara, niste iesiri foarte reusite, o motivatie in plus sa continui sa fac ceea ce am inceput. Ca urmare, targeturile viitoare:
1. Creasta Vartopel-Arpasel. Pot si vreau !
2. Alte muchii prin Fagarasi, dar nu chiar din Valea Oltului, mai dincoace dintr-o sa de unde devin mai alpine. Vai de abrupt in Crai si Bucegi pana da zapada. Mai vreau si bicicleta pe deasupra.
3. Dupa ce da zapada ma reprofilez mai mult pe schi. Cred totusi ca schiul l-am neglijat in ultimii ani si totusi este sportul meu preferat care mi-a facut lipeala cu muntele. Deci ski de tura in Romania si ski de partie in Austria, cu tinta pe Valea Zillertal si anul acesta, ca anul trecut nu am reusit sa termin cei 640 km  de partie in 5 zile.
4. Bine ca ma mananca sa fac trasee de alpinism cand se termina vara. Continuarea targetului anul viitor: trasee mai scurte ca anduranta, dar mai dificile dpdv tehnic. Visez la ceva trasee de alpinism si in Cheile Turzii si la via ferrate in Dolomiti vara viitoare.