Biertan - Dupus - Atel - Richis si retur - 23 sept. 2012

Continuam seria si ciclul turelor de bicicleta, sau de ciclo-culturism (un sport sau o activitate culturala aflata la granita dintre mersul pe bicicleta si vizitarea de obiective turistice). Din punctul meu de vedere impusti doi iepuri deodata, satisfaci nevoia de miscare si satisfaci nevoia de cultura. Scopul: identificarea de trasee de bicicleta cu cateva opriri la obiective turistice, in speta ansambluri de biserici fortificate, cum sunt cu duiumul in zona Sibiului (Podisul Tarnavelor, Podisul Hartibaciului etc).

Cu tura de biciclete din Valea Oltului traversat pana in Valea Hartibaciului am inceput de fapt o serie de ture de bicicleta foarte faine. Ca de fiecare data, Marius este foarte dornic sa nu mergem numai noi doi, punem anunt pe grupul de ghizi de pe FB - nada, se duc pe traseul Emil Cioran. Pun anunt pe sfatul muntilor - nada iarasi, pana ce ma trezesc cu mesaj noaptea de la Raluca, proaspata posesoare a unei biciclete si ar fi vrut si ea sa vina. Doar ca nesimtita de bicicleta i-a sarit lantul si proprietara nu a stiut ce sa-i faca fiind noua, asa ca a abandonat cat inca nici nu porniseram in tura. Raman asadar tot eu cu Marius, la scormonit de locatii, la gasit drumul dupa GPS, la mancat mere din copaci, si nuci, la rupt gatul prin gropi.

Incepem circuitul de la Biertan, unde mai intai vizitam ansamblul bisericii fortificate si ne plimbam putin prin zona centrala a satului. Pe strazile satului miroase a fum de la focurile de toamna, iar atmosfera amortita a unei dimineti de duminica ne face sa ne miscam mai incet, sa intre timpul in sac, sa ne cufundam in trecutul istoric al acestei lumi, sa ne rupem de realitatea noastra inconjuratoare si, in sfarsit, sa ne dorim sa mergem mai departe.

In piata centrala din Biertan si pe strazile satului: arhitectura specific saseasca, cu porti zidite in continuarea fatadei de la casa, cu culori modeste, cu decoratii moderate si, nu in ultimul rand, de o simplitate zdrobitor de frumoasa.

Ansamblul bisericii fortificate din Bietan (vederi ale triplei incinte fortificate din exterior)

Ansamblul bisericii fortificate din Bietan (vederi ale bisericii si din interiorul acesteia)

Surpriza de la Biertan: incuietoarea de la usa sacristiei, cu un sistem de inchidere in 19 puncte - deloc complicat, chiar foarte simplu pentru vremea respectiva :))

Pe la orele 11.00 a.m., dupa ce vizitam Biertanul, ne punem si noi in miscare spre prima si urmatoarea locatie, satul Dupus. Parcurgem strada principala din Biertan, din centrul acestuia spre drumul de Medias-Sighisoara, si cum se termina satul pe stanga, un drum de caruta urca alene la deal. Alegem acel drum si incepem sa urcam. Nu urca sustinut, ci chiar placut prin padure, este vizibil si deocamdata este singurul drum. Facem la un moment dat o mare curba la stanga si iesim in niste mari poieni de unde optiunile sunt multiple. Balaurim noi ceva prin poienile astea, ca GPS-ul gandeste mai mult si noi nu avem rabdare sa asteptam sa ne arata fix drumul (care de altfel se pierde si nu se vede bine), dar pana la urma, dupa ce ne invartim un pic in cerc, descoperim ca trebuia sa tinem cam directia de mers a drumului pe care venisem din Biertan, treceam prin dreapta unei casute de vacanta si dupa ce mai urcam un pic prin padure aparea un drum clar.

Drumul incepe sa serpuiasca la fel de clar spre varful dealului, aducandu-ne pe culmile placerilor transpiratiei, mustelor, frunzelor deja ingalbenite, vegetatiei abundente si a merelor care, pe alocuri, ne cad din copaci. Noroc ca avem casti de protectie. Drumul este din ce in ce mai frumos, urca destul de sustinut si in cateva curbe ne scoate intr-o mica sa din ceea ce ar putea fi unul din punctele cele mai inalte ale dealului.

Din saua respectiva ne schimbam tricourile fleasca de atata urcat, ne camuflam contra frigului la coborare (caci totusi este racorel pe la umbra) si incepem sa coboram spre poienile care duc spre satul Dupus.

Coboram rapid din saua dealului si dam intr-una din cele mai frumoase portiuni ale traseului: un camp ingalbenit care tremura usor in adierea vantului, aratandu-ne undeva hat in zare primele case ale micutului Dupus. Incet incet pasim asa ca intr-un fel de alta lume, dar cu adevarat alta lume, rupta de dezvoltarea tumultoasa a oraselor, inca in comuniune cu natura inconjuratoare, cu lanuri si ogoare lucrate in vecinatatea satului, cu livezi de meri si un drum aievea de caruta care iti spune ca va ajunge undeva (desi este usor incert acest undeva).

Ca sa mai prelungim putin acest moment de apropiere fata de micutul Dupus, Marius se gandeste sa jumuleasca un mar, drept pentru care cand vin eu, il gasesc deja cocotat sus pe o craca, aruncand cu mere jos in mine. Macar daca arunca si el cu un ananas.

In poza de jos si cea de sus, copacul cu fructele buclucase, care ne fac sa ne oprim din traseu. Marius a reusit cocotandu-se in el, eu doar m-am proptit in trunchiul sau vanjos.

Cu tolba plina de mere, ajungem in Dupus chipurile gata saturati. Din meniul zilei nu voi auzi de la Marius decat: "Vrei un mar ?", "Nu Marius, multumesc !" "Vrei un mar ?", "Nu Marius, multumesc !" "Vrei un mar ?", "Nu Marius, multumesc !" "Vrei un mar ?", "Nu Marius, multumesc !" ... si chestia asta se mai repeta de vreo 10 ori, timp in care mananc si eu un mar, doua, dar nu pot sa mananc chiar atatea mere, am si eu o limita a marului.

Ajungem in Dupus, un sat micut, cochet, traditional sasesc, la capat de lume, dar totusi accesibil si f. aproape de Medias. Noi intram printr-o ulita secundara si cand intersectam strada principala, desi drumul nostru continua in sus pe deal spre Atel, facem totusi un ocol pana in centru.

Casele sunt foarte ingrijite si chiar restaurate unele dintre ele, una exceleaza in mod special prin oferta de la Baumax de portocaliu strident, dar o depasim repede si, in scurt timp, zburatacim niste gaste din drum, mergand in directia bisericii fortificate.

Biserica fortificata nu prezinta un mare interes pe dinafara, este doar putin ciudat ca are un turn clopotnita ulterior construit la o distanta foarte mica de fatada vestica (si este un turn de lemn). La vastitatea si complexitatea fenomenului bisericilo fortificate este firesc, la 150-200 de astfel de biserici sa se intalneasca ciudatenii si exceptii. Cel mai interesant este insa faptul ca orga baroca de la inceputul secolului XVIII, nu numai ca inca este functionala si canta superb (cu un mecanism imbunatatit ce-i drept), dar este cea mai frumoasa orga pe care am vazut-o vreodata. Are o decoratie superba, migalos sculptata in lemn si o cromatica exceptionala. Si ca sa fie setul complet, Peter (care se ocupa de biserica) ne face si o demonstratie cu un mic repertoriu la orga. Am aflat ca organizeaza chiar si concerte de orga acolo (de urmarit pagina de FB de la Dupus).

Reintorsi la marea intersectie din Dupus, o luam pe un drum de tara care urca frumos unde altundeva, daca nu pe dealul din fata noastra. Panta este foarte abrupta, asa ca trebuie sa impingem bicicletele pe alocuri, mai ales din cauza sleaurilor destul de mari in care nimerim invariabil.

Ajungem sus aproape de saua de unde vom incepe coborarea spre satul Atel, si de aici va incepe un fel de jos de-a baba oarba - uite un drum, uite alt drum, uite inca un drum . O luam pe unul dintre ele care i se pare lui Marius ca ar corespunde cu ce ii arata lui GPS-ul, evident ca nu era ala drumul, dar cum toate drumurile duc la Roma, ajungem si noi pana la urma in drumul care duce de la Dupus la Atel.

Slalom printre lanuri, ierburi inalte, pe unde nu a mai trecut decat maceta, dar perseveram.

Intram in Atel printr-o ultita secundara, moment in care, eu facand poze cu mana dreapta, franez cu stanga pe fata. Frana buna, ce sa zic, opreste brusc calul si ma arunca in cap. Fac o plecaciune pe jos la Marius care venea in urma mea in mare viteza. Culmea, aparatul foto ramane intreg.

Atelul ca sat este mult mai mare si mai accesibil decat predecesorul sau Dupus. Marea sosea asfaltata care trece prin centru nu ma incanta deloc, dar nu-mi mai zdruncina fundul si altfel imaginea parca nu mai este aceea a unui sat veritabil, ci a unui sat caruia ii pare rau ca a ramas sat si nu a evoluat la nivelul de oras.

Mergem o portiune pe sosea si in centru viram la stanga pe un podulet ce ne duce catre directia turnului clopotnita de la biserica fortificata. In fata acesteia oprim la azilul de batrani, unde stiam ca un mosulica are cheia si ne va duce acolo sa vizitam. Pana una alta mosulica cica facea baie (baia de duminica dupa-amiaza), deci va mai dura asteptarea, asa ca intre timp ne ia un alt mosulica sa ne duca pana in fata bisericii. Marius este foarte incantat ca va avea cu cine povesti despre sat, despre localnici, eu sunt incantata la randul meu ca mosu imi cara bicicleta si nu mai trebuie sa o imping eu.

Asteptam si asteptam si asteptam, apare in sfarsit mosulica proaspat dusat cu cheia de la biserica si ne introduce in curte. Este santier de restaurare din pacate, schele peste materiale si invers, asa ca nu vedem mare lucru in curte, dar mosulica in schimb este demential si face toti banii cum povesteste si ce ticuri simpatice are. Incontinuu iti povesteste ceva ! Saracu', se plictiseste acolo la azilul de batrani, asa ca empatizam si noi cu el ca sa il facem sa se simta mai bine. Ii promitem ca vom mai aduce turisti, mare lucru ca are macar ocupatia asta cu cheia de la biserica.

Din cauza santierului de restaurare biserica si incinta acesteia nu ne plac foarte mult, dar in schimb avem fericirea de a fi trimisi pana sus in turn, pe niste scari de lemn care evident ca se mai si clatina pe alocuri, si ca sa te tii bine, trebuie sa pui mana in toti gainatii de porumbei.

In Atel aflam ca mai este o biserica tot a sasilor si sus in deal, proaspat jefuita, dar cu o locatie superba, de unde se vede tot satul. Urcam pana sus evident, acolo este si cimitirul si biserica foarte frumos amplasata in natura si bataia razelor de soare. Poetic pentru un loc de veci.

De la biserica din deal coboram inapoi la soseaua ce trece prin sat si care (credem noi) ca ne va duce in Richis. Soseaua duce spre Richis fix pana la iesirea din sat, de unde, minune mare, drumul nu este asfaltat. Contrar a ceea ce aratau toate hartile si toate GPS-urile, avem un veritabil drum de tara, care pe alocuri este chiar f. accidentat, deci nici gand sa poti merge cu masina pe el intre Atel si Richis.

Aspectul acesta surpriza al unui drum neasfaltat, ne face sa indragim si mai mult acest traseu si sa il declaram cel mai tare de pana acuma. Mersul cu bicicleta pe asfalt are avantajul ca mergi mai repede, dar nici pe departe nu ofera aceleasi panorame, peisaje si locuri tainice ca drumul de tara. Drumul nostru va serpui acum in lungul unei vai, apoi va urca intr-o sa, de unde coboara, coboara, vireaza puternic la stanga, apoi pe un alt fir de vale iese in drumul asfaltat care leaga Biertan de Richis. Un drum foarte frumos, care ne-a surprins pozitiv peste masura.

Ajungem in Richis, un sat pe unde trece o sosea la fel de importanta ca cea din Atel, doar ca din alta directie si doar ca parca totusi satul are cat de cat intimitatea lui. Si betivii satului de la bodega de vis-a-vis de biserica au intimitatea lor, iar satul, asa cum il gasim noi acuma, pluteste intr-un nor de relaxare de duminica dupa-masa si toata lumea este iesita in strada la taclale.

La biserica din Richis ne trezim ca este deja un grup de straini, carora nenea administratorul le vorbeste intr-una. Noi citim tot intr-una dintr-un ghid despre biserica, ca germana nu intelegem si pana plecam noi, nenea le tot vorbea la grup in germana. Am fi vrut si noi sa stim toate legendele despre biserica asta, dar nu prea avem cum in cazul acesta.

Cu stupoare observ ca biserica din Richis are la sacristie o incuietoare asemanatoare celei din Biertan, doar ca mai putin elaborata (nu tocmai in 19 puncte de inchidere). Parasim incinta si, cum orele sunt inaintate, ne suim pe biciclete, pedalam putin indarat de unde am venit si apoi cotim pe un drum superb in sus spre un alt deal, marginit de mesteceni. Abrupt drumul, dar superb in acelasi timp.

Din saua in care vom ajunge avem doua variante de urmat: un drum coboara abrupt pe un marcaj spre vale, iar drumul pe care am venit noi coboara in multe serpentine, dar mai ocolite, spre aceeasi vale. Nestiind ce sa facem, vom urma drumul mai clar si dupa o coborare superba, ajungem intr-un fir de vale unde multe drumuri se intretaie. Noi vom lua firul vaii, vale care ne va duce la Biertan, trecand pe la o stana cu caini amabili, o multime de hartoape, drum pe la umbra (deci, este frig !!!) si locuri pe unde lumea vine sa fure cocenii de porumb.

Ajungem in Biertan, ne plantam la restaurantul medieval (cam singurul din centru) si bagam nelipsita ciorba de burta. Eu bag si un pastrav, sa aiba ce innota in zeama de la ciorba. La Sibiu ajungem pe intuneric, se intuneca devreme acum, dar ajungem cu multumirea ca am vazut niste locuri atat de frumoase, ca ne era si frica sa imi imaginez ca exista, dar exista.