Cabana Prejba tur-retur pe la Masa Verde - 17 febr. 2013

Se vocifereaza tot felul de trasee pe vf. Suru, vf. Cindrel si eu propun cabana Prejba (pe care o aveam demult prin plan la o zi). Cum atingerea primelor doua varfuri nu ma atragea peste masura, cabana Prejba la o zi pe la Masa Verde era o provocare nesatisfacuta pana acum si o motivatie in plus sa vad daca se poate face la o zi spre indignarea si stupoarea multora.

Dedex este foarte amator de tura, atat de amator ca nu a avut semnal la telefon toata ziua de sambata, drept pentru care nu s-a gandit sa ma sune si a ramas frumos acasa duminica. Ratza in schimb isi schimba val vartjej programul de cumparaturi de duminica pe sambata seara, asa ca duminica la 8 a.m. decoleaza spre mine. Marius si cu Silvia au lasat copilul cu bunica acasa si au venit fuguta sa-si aeriseasca creierii. Silvia nu mai mersese pe munte de cand il nascuse, a mers mai greu la deal, dar la vale am avut probleme sa ma tin dupa ei. Marian ma tot batuse la cap sa ii spun cand mai merg in ture, dar imi gaseste tot felul de motive sa nu vina - acum s-a apucat de schiat si ia lectii.

Pe la ora 9.00 a.m. plecam de la Masa Verde pe marcajul ce sper ca de aceasta data ma va duce la cabana. Mai avusesem o tentativa acuma vreo doi ani sa urc pe aici cu Liviu, doar ca plecasem destul de tarziu in traseu, si se intuneca devreme, si copii trebuiau sa fie acasa la mama, asa ca ramasesem cu buza umflata, cu traseul nefacut si cu o mare nelamurire: pe unde naiba m-am pierdut, de' nu am ajuns la cabana. Oricum, marcajele sunt excesiv de desepe aici, mai ales pe la intersectiile de forestiere.

Cu aceasta strangere de inima plec in traseu, dar Ratza imi spune ca el a mai facut traseul prin 2009 si ca il stie. Respir usurata. Daca Ratza stie traseul, avem sanse sa nu ne pierdem, nu ca as avea eu obiceiul sa ma pierd, dar cu atatea forestiere totul este posibil. Tinem mai intai un drum pe care se vede marcajul, apoi traversam apa la dreapta si incepem sa urcam pe un forestier. O alta poteca mai slab conturata merge insa in sus pe firul apei. Daca nu te uiti bine dupa marcaje, ai toate sansele sa o iei in sus pe langa apa. Dar, noi o luam pe drumul forestier care dupa o curba incepe sa urce in lungul altui fir de apa.

Urcam pe un forestier pe noul fir de apa si dupa niste curbe pe care nu mi le mai amintesc, poteca incepe sa urce abrupt in sus, departandu-se de apa. Iese soarele si este miros de primavara in aer. Chiar incep sa cred ca vom avea soare sus la Prejba. N-am avut insa decat alta ceata. Dar pana una alta este soare, ingrozitor de cald, iar eu imi dau jos supra-pantalonii si raman, ca niciodata iarna, numai in pantalonii de polar si fara parazapezi.

Urcam pe poteca ce serpuieste destul de abrupt si imi dau seama ca nu recunosc nimic din acest traseu. Nu stiu pe unde oi fi fost data trecuta. Nu ai nici un reper concret aici, dar in schimb marcajul este destul de vizibil si nu imi amintesc asa ceva, deci fusesem clar prin balarii. Urcand pe poteca mergem pe un fel de muchie care dupa aceea coteste la stanga si iese intr-un mare drum forestier - primul mare drum forestier. Peisaje cu nori pufosi si intunecati spre Paltinis si vf. Magura: cam aceasta va fi panorama ce o vom tot vedea in urcarea noastra serpuitoare a drumului spre Prejba.

Vedere din urcarea spre Prejba spre Paltinis si Varful Magura Cisnadiei

Vedere din urcarea spre Prejba spre varful omonim (care a fost toata ziua in ceata)

De acum inainte nu pot sa spun decat ca a urmat o succesiune de drumuri forestiere care mai de care. Nu pot spune ca le-am gasit o logica in a le urma, Ratza mi-a confirmat acest lucru, drept pentru care la coborare nu pot spune decat ca am incercat sa sintetizez in felul urmator: la prima mare intersectie de doua forestiere, drumul bun este cel din stanga; la cea de-a doua mare intersectie de doua forestiere, drumul bun este tot cel din stanga (un fel de jgheab innoroit si adanc). Aici cred ca am luat-o aiurea acuma doi ani, pentru ca nu-s marcaje prin zona si drumul din dreapta pare, doar pare mai important; la cea de-a treia mare intersectie de doua forestiere, drumul bun este cel din dreapta de data asta. Aici iarasi este foarte tentant sa o iei spre stanga, parand un drum mai important, dar nu, poteca batuta de cabanier sambata ne arata clar drumul din dreapta. Dupa inca niste serpentine, supriza mare, traseul intra in padure, urmand sa iasa la o stana mai sus in golul alpin.
        

Pe urcarea prin padure, fiind zapada din ce in ce mai mare, catadicsesc si eu sa imi pun parazapezile, dar raman in pantalonii de polar. Daca o bate vantul mai sus, pun val vartej supra-pantalonii si macar nu ma coc in ei. Silvia si Marius raman mai in urma si eu tot urc cu Ratza prin padure, Ratza amintindu-si tot felul de bolovani, copaci cazuti.

 

Poza intitulata "Arata-ti coltii !", de la  faptul ca Ratza m-a pus sa zambesc tare mult in poza asta

Depasim portiunea de padure si cand sa iesim la golul alpin, pe cand se rareau bradutii, ce sa ne vada ochilor ?! O pereche de schiuri in zapada. Schiurile erau perfect infipte in zapada, cu claparii prinsi pe ele si cu zapada proaspata ninsa in clapari. 

Ne tot gandim ce sa facem cu schiurile, prin zona nu se vedea clar tipenie de om si era prea multa zapada pe schiuri ca sa fie de curand pe aici. Ratza zice ca sa intrebam la cabana daca stie careva ceva de ele si la o adica sa le ducem noi jos posesorului. Erau si schiuri d-alea antice, vechi si de demult, grele cat un camion, cine oare sa le care cu clapari cu tot pana jos. Lasa ca poate schiaza veveritele cu ele la primavara.

Iesim la gol alpin si facem pauza de o ciocolata ca sa o asteptam si pe Silvia, apoi incepem sa urcam spre stana pe urmele facute cu o zi inainte. Zapada mare cat casa, nu pana la genunchi, dar suficient cat sa imi amintesc cat de enervant este sa ma afund in zapada proaspata. Am vrut tura de iarna la o zi, na' de ingroapa in zapada.

 

De la stana o luam pe curba de nivel care merge oarecum paralel cu drumul forestier care vine din Talmacel spre Prejba. Noi inaintam si o luam prin padure, drumul fiind foarte lung si plictisitor, pe o potecuta ingusta foc, unde numai urma pasilor incape, doi oameni nu ar putea cu siguranta sa mearga unul langa altul pe aceasta poteca: mergem cam ca pe sarma ca sa zic asa. Inaintam greu, desi este poteca batuta, dar tot ne mai afundam si tot speram sa ajungem odata in drumul principal, de unde stiam ca trebuie sa mai fie foarte putin pana la cabana. Intersectia cu drumul de Talmacel si cu cel de Lotrioara este foarte greu de recunoscut, pentru ca este totul nins si poteca este batuta numai pe unde am venit noi. La intersectie iesim in sfarsit in drumul principal, de creasta ca sa zic asa, si iesim si din padure la ultimul gol alpin. Ceata ca la balamuc, abia se vad stalpii de marcaj, drept pentru care stau cu Ratza si ii asteptam si pe Marius si Silvia ca nu cumva sa se piarda. Cu toate acestea, Marius tot striga la noi ca sa mergem inainte, ca ei or sa vina dupa urmele noastre care se vad bine. Dar Ratza s-a pus pe asteptat, asa ca imi gasesc si eu un cotlon bun la adapostul lui ca sa nu ma bata vantul prin pantalonii de polar.

Trecem de troita cu bancuta sau bancuta cu troita din saua de sub Varful Prejba, mai inaintez putin si incepand sa cobor se vede si cabana in fata noastra. Cabana este neschimbata, desi eu stiam ca deja lucreaza la ea pentru extindere si modernizare, doar ca eu nu stiam ca deocamdata au schimbat doar invelitoarea acoperisului. Ne aporpiem de cabana si vad ceva miscare prin zona, fiind convinsa ca o fi si George administratorul la cabana, dar cand colo descoperim ca este numai cabanierul si ca George a urcat doar sambata ca sa ii aduca de mancare si a coborat.

Saracul cabanier ne arata prin interior cabana, cabana prin care tragi cu pusca efectiv, doar camera celor multe prich-uri este inca functionala, cu caldura de la soba, dar si cu multe prich-uri murdare si saltele nepracticabile ca atare. Saracul cabanier nu mai putea de plictiseala, noroc ca avea un televizor care mergea cu curent de la solare si se uita la Titanic - motiv pentru care am inceput si noi sa ne uitam la celebrul film cat am mancat cate ceva pe acolo. Prea multa pofta de mancare nu aveam eu de la mizeria din zona, dar fiindu-ne foame am reusit sa mai inghit cat de cat cate ceva. Cabanierul ne-a cerut cafea si i-a dat Ratza care era cu rucsac de doua zile dupa el (?!), si spera el in sinea lui sa stam pana a doua zi pe acolo, sa aiba si el cu cine sa vorbeasca. Din pacate nu o sa stam, asteptam refacerea cabanei sau poate venim cu cortul.

Domnul cabanier de la cabana Prejba: m-a rugat in mod express sa ii fac si lui o poza, era tare fericit ca are o poza in fata cabanei, a zis ca daca altfel nu ne mai vedemn, macar in poze sa ne mai amintim de el. M-a impresionat si pe mine si pe Ratza cat de fericit era sa ne vada.

Poza de grup in fata cabanei (de la stanga la dreapta): Silvia, Marius, Iuliana si Ratza

La coborare am mers foarte repede si chiar am ajuns pe lumina jos, desi eu ma pregatisem cu frontala cu tot, fiind convinsa ca ne va apuca noaptea prin padure, dar nu, am mers cu totii atat de repede, ca am facut cred ca vreo 2 ore si ceva pana jos (in conditiile in care la urcare am facut 5h). In drumul de coborare am incercat sa memorez putin intersectiile mai delicate de drumuri forestiere, asa ca nadajduiesc ca data viitoare cand voi urca pe la Masa Verde sa nu ma mai pierd. Ajunsi la masina, ajunsi in Sibiu, sunat disperat saracul Dedex ca nu a avut semnal si ca abia acum a vazut mesajul de la mine pentru tura, dezamagit saracul Dedex, mai sa arunce cu telefonul cat colo.