Revenind la cabana Piatra Singuratica - 2-3 februarie 2013

Ma inscriu in tura lui Mkcp de pe carpati.org din Hasmas, sa vad ce iese, poate mai sunt locuri, poate ma primeste, poate am si cu ce sa merg, nu se stie niciodata, ma inscriu si vad eu cum ajung. Si ce sa vad, mirare mare, ca nici nu apuc bine sa ma inscriu ca imi scrie Tibi de la Medias (inscris si el in tura), ca daca nu vreau sa vin cu ei din Medias, ca ar vrea sa mearga cu masina, dar ca nu merg decat doi, ca este prea scump, dar ca daca vin si eu cu ei, atunci se baga. Ca urmare, astept acceptul organizatorului si programez plecarea.

Plec sambata dimineata la 6.00 a.m. cu microbuzul spre Medias. Ma trezisem pe la 3 noaptea si de emotie sa nu pierd transportul nu mai reusesc sa adorm. In Medias ajung pe la 7.00 a.m. si ii astept pe Tibi si prietena vreo juma' de ora, ca ei nu stiau ca ajung asa repede cu microbuzul si nu erau gata. Plecam, si adorm bustean pana la Miercurea Ciuc. In Balan incep sa imi amintesc anumite intersectii si viram la dreapta spre sat, apoi din centrul oraselului la dreapta dupa biserica catolica spre parcarea unde este locul de intalnire. In parcare mai ajusese numai masina din Bucuresti cu 5 oameni si cu Adela (prietena oraganizatorului). Mihai (organizatorul) si cu alti 6 venisera cu trenul din Bucuresti si ajunsesera la 3 noaptea in Izvorul Muntelui, de unde venisera 12,6 km pe sosea pana in Balan si de acolo deja urcasera la cabana Piatra Singuratica la 8 dimineata.

Mai asteptam masina de Tg. Mures - Cluj cu inca 3 oameni si pe Vlad chitaristul din Iasi. Ne echipam, asistam si la o ceremonie petrecuta in fata bisericii (era nush' ce sarbatoare), apoi ne punem pe urcat spre Piatra Singuratica, incepand cu forestierul scurt pana la bifurcatia cu poteca.

Dupa drumul ce iese din sat, la bancuta viram in sus la stanga dupa marcaj si tot urcam. Din drumul pana la cabana nu imi mai aminteam decat o piatra mare si o urcare abrupta spre cabana. Am insa surpriza sa descopar multa padure defrisata pe dreapta cum urcam si Varful Ecem care se tot vede in fundal, strajuit la baza sa de nenumarate stanci.

In jos inspre Depresiunea Ciucului se mai vad prin anumite defrisaturi un fel de panorame si, din punctul meu de vedere, multe alte trasee de coborare directa pe schiuri sau pe picioare.

Tot urcam, am o energie de paraleu, ca demult nu am mai fost pe munte (adica de 3 saptamani), deci se explica nevoia de miscare. Ajung pana la urma in fata si voi urca restul drumului pana la cabana cu Marian din Targu Mures. La izvor ma opresc putin, apoi poteca o ia in dreapta sus pe un jgheab care duce si jos in Balan, apoi drum la stanga si dintr-o data marea panta ce duce sus la cabana. Pe panta niste neni cara lemne la cabana cu un catel inhamat care le trage. Saracu cutu'.

Ajungem la cabana, ceata, un fel de ninsoare si Mihai ne spune ca azi vom urca doar pe Piatra Singuratica, nu mai mergem pana pe Varful Hasmasul Mare ca este vreme proasta. Cam adevarat grait, asa ca ma duc si imi aleg un pat izolat, sa nu ma inghesuie nimeni, desi l-am ales din pacate in camera cu chitaristul. Apoi ma pun pe asteptat masa calda ce se pregateste asiduu la bucatarie. Spre surpriza mea, de cand s-a schimbat cabanierul, se gateste la Cabana Piatra Singuratica si imi cam blestem zilele ca am carat mancare, dar asta este, vad ca spatele nu ma mai doare de la rucsac asa de tare. Vine si restul lumii si ne ducem in sala de mese, ne reunim si cu restul veniti de azi de dimineata si asteptam flamanzi ciorbita de porc, cu multa carne de porc. Deja sunt satula si mai urmeaza si portia de fasole cu ciolan. La portia de fasole cu ciolan cam toata lumea cedeaza, foarte putini mai mari asa au reusit sa o termine, noi insa aia mai pispirei am mancat maxim jumatate si aveam impresia ca oricat mananc din ea, nu scade deloc. Pentru prima oara in viata mea la un restaurant /cabana mi se da o portie de mancare care nu scade sub nici o forma pe masura ce mananc din ea. O rugam pe tanti cabaniera sa o puna la pastrare pana diseara, ca venim si mancam din nou. Zis si facut, bag si doua ceaiuri ca ma durea stomacul de la ardeiul iute si mergem sa ne echipam pentru Piatra Singuratica.

Abia incepem sa urcam pe Piatra Singuratica, zapada mare si pufoasa, cam tobogan, dar inca merge. Urc voioasa, depasesc ceva lume si apoi incepe primul horn. Aluneca putin, dar merge, depasesc ceva zona cu stanca si merg pe urma pana in capatul hornului. In capatul hornului trebuie coborat pe un cablu gros la baza urmatorului horn care porneste in dreapta sus spre varful Pietrei Singuratice. Totul echipat cu cablu gros, marfa ma gandesc eu, se poate urca atunci. Si dau sa cobor primul cablu pana in sa, imi aluneca manusile ca la balamuc: era un cablu d-ala lis, neted, frumos, sa nu-ti intre vara nici o aschie in maini, dar sa aluneci acum iarna ca la balamuc pe el. Cum coltari nu aveam, eram ca pisica pe tabla, am coborat numai in spritz-uri si am ajuns in 2 metri jos.

Ii vad pe cei 3 baieti dinaintea mea ca urca hornul din dreapta nevoie mare. Ma bag si eu, si imi aluneca manusile si la urcare, picioarele fara coltari imi aluneca si ele si abia reusesc sa depasesc primul cablu, cu un vag tremurat. Ii spun organizatorului ca este cam naspa si sa aiba grija cu restul fetelor, uitandu-ma in acelasi timp in sus. De ajuns sus nu este problema, ajungem, dar trebuie sa coboram pe acelasi drum si nu avem echipament de nici un fel: nu tu coltari, nu tu o cordelina ceva sa fim asigurati la coborare si hornul este destul de inclinat, asa ca sansele sa aluneci la coborare sunt maxime. Mihai ia val vartej decizia sa ne intoarcem. Coboram cu chiu cu vai si ajungem inapoi in primul horn, aici deja nu mai este atat de expus si este bine, dar nu regret deloc ca m-am intors. Baietii care urcasera in fata mea aveam sa aflu ca au trebuit sa isi scoata manusile la coborare si sa mearga cu mainile goale iarna pe cabluri, pentru ca alunecau foarte tare cablurile.

Revenim imediat la cabana si lumea se pune pe sapuneala si facut om de zapada. Eu, care nu am haine de schimb, nu ma bag la asemenea jocuri, asa ca sunt declarata dezertoare. Pe deasupra imi dau seama ca daca maine ei au tren abia la 16.00 p.m. din  Izvorul Muntelui, noi nu ajungem mai devreme de 19.00 p.m. in Medias si trenul meu pleca la 19.15 p.m. Mai aveam un microbuz, dar nu imi facusem rezervare asa ca devenea stresanta treaba. Ma cam roade chestia asta, dar Tibi ma linisteste ca cica o sa ajungem la timp.

Seara se pune Vlad pe cantat la chitara si canta pana la miezul noptii. 2-3 ore a fost dragut sa cante, dar avand in vedere ca se canta in dormitor si nu in sala de mese, urmatoarele ore de zdranganeala la chitara mi-au picat cam greu. Da fapt ultimele 2 h au cantat 2 oameni. Imi plac cantecele de cabana, chiar le ador, dar la miezul noptii speram sa am liniste.

Intr-un miez de noapte adorm, dar restul noptii se dau jos in patul meu, peste mine, diverse persoane din paturile de la nivelul superior. Paturile de sus nu au scarita sau alta metoda de coborare, asa ca eu personal sunt folosita pe post de asa ceva. De fiecare cand colega sau colegul de sus se duc la pipi, calca peste mine. La 5.00 a.m., dupa atatea treziri, ma duc si eu afara, dar cand ma intorc adorm la loc foarte greu pana pe la 8.00 a.m. cand se da trezirea si toata lumea incepe sa misune prin camera. La 9.00 a.m. in sfarsit plecam spre Varful Hasmasul Mare pe care eu mi-l aminteam la o zvarlitura de bat si cand colo, el a fost la vreo 2h 1/2 de innotat serios prin zapada.

Incepem sa mergem spre Poiana Alba pe traseul marcat. Coboram putin imediat dupa cabana, dupa care intram in traversarea unei mici poienite aflate in spatele Pietrei Singuratice. Tot acolo vad si niste canistre albastre langa ceva ce imi aminteste ca am luat odata apa de la izvor de acolo. Acum se pare ca izvorul ar fi inghetat.

Continuam drumul, intram in urmatoarea mare poiana si incepem sa urcam usor pe stanga, pentru ca la partea superioara sa vedem nimic altceva decat caprioare. Mergem pe urmele caprioarelor si apoi ne angajam intr-o traversare prin padure care ne scoate la un alt gol alpin aflat la partea superioara. Traversam si acest gol alpin si ajungem pe marginea abruptului ce strajuieste zona Varfului Hasmasul Mare. De aici o luam pe curba de nivel din nou in padure si mergem, de' mie imi ies ochii din cap. Nu mai este nimeni prin zona, am ramas singurica intre grupul din frunte si grupul din spate, si trebuie sa ridic la fiecare pas genunchii la gura prin zapada secolului. Ies din padure, ii ajung si pe primii (ei facand o pauza, nu ca as fi mers eu ca avionul) si ce sa vad, iese soarele, chiar soare puternic, de' imi fac deja griji ca nu am ochelarii de soare. Ma baricadez cu gluga de la geaca, sa-mi tina macar pe post de ochelari de cal, a.i. sa nu mai imi reflecte zapada lumina si din lateral, ci numai din fata. Ultima portiune de urcare pe varf mi se pare interminabila, ma cam afecteaza si lipsa somnului din ultimele doua nopti, apoi zapada mare in unele locuri ma dispera. Vreau sa vina vara. Ajungem in padure din nou intr-un punct marcat cu un bat, de unde, de abia de acolo se vede adevaratul varf. Nu mai este mult, este la 100 de metri mai in fata, pe marginea abruptului, doar ca baietii trebuie sa bata poteca cu schimbul, caci zapada este pana la genunchi. Noroc ca sunt vreo patru baieti, asa ca nu ne facem griji, permanent este cineva in fata la datorie.

Ajungem si pe varf, bucurie mare, nu ca ar fi fost atat de greu, ci din punctul meu de vedere a fost foarte monton sa merg prin zapada mare cat casa. Pe de alta parte, ma bucur ca vremea s-a mai imbunatatit, desi vin niste nori foarte negrii la orizont, dar deocamdata vad foarte bine Ceahlaul in departari (si mi se face dor de Ceahlau si de parintele Ciprian de acolo), Poiana Alba cu multe stane si stanite la baza Varfului Hasmasul Mare si mai departe in spate, de unde venim noi, se vede cumva pierduta in peisaj printre marile de alte stanci si Piatra Singuratica.

Vedere de pe Varful Hasmasul Mare spre Depresiunea Ciucului

Vedere de pe Varful Hasmasul Mare spre Poiana Alba

Vedere de pe Varful Hasmasul Mare spre Piatra Singuratica si Varful Ecem

Facem poze de grup, ba cu varful din stanga, ba cu varful din dreapta, ne ducem si pana la varful care este fix pe marginea abruptului, cel adevarat si inalt fiind putin mai sus, facem poze si acolo si gata, ne intoarcem ca este frig rau detot.

Poza de grup pe varful Hasmasul Mare 1 (eu-s la stanga jos, restul nu mai stiu cum ii chema pe toti)

Poza de grup pe varful Hasmasul Mare 2 (eu-s tot la stanga jos, ghemuita pe vine)

Stam ce stam pe varf pana fac cativa pozele de grup, eu nu am chef sa fac poze, asa ca renunt la celebrele mele poze de grup si ma conformez doar sa zambesc in pozele altora.

Incepem coborarea, ne intalnim cu restul grupului care abia acuma ajunge pe varf, noi ne intoarcem, ei abia acum ajung si ramane sa ne revedem la cabana. Pe drumul de intoarcere nu stiu de ce, dar primul grup alearga mai ceva ca la curse. Stiu ca au de prins un tren, dar asta se va intampla abia spre orele 16.00 p.m. si oricum nu vor pleca fara seful lor care este in grupul din spate. Nu inteleg de ce alearga atat si mai si striga dupa mine sa ma grabesc, ca eram ultimul membru al asa zisului grup. Ma simt ca un cal alergat la curse, transpir si ca naiba si as vrea sa nu mai alerg atat, sa stau sa vad muntele si sa ii simt viscolul si lapovita care tocmai au inceput sa se dezlantuie. Dar nu, se tot striga dupa mine.

Ajungem la cabana ca sa am unde sa stau sa inghet, ca la noi in camera nu s-a mai facut focul. Abia dupa ce stau sa dardai ceva vreme ma hotarasc sa ma duc in sala de mese, ca sa descopar ca acolo mergea soba si era cald. Stam si mancam ceva, eu nu mai am decat covrigei de mancare, de fapt din covrigeii mei mananca restul, eu mai putin, facem socotelile financiare si da fiecare banii la organizator cu ce a consumat si cat datoreaza pe cazare si masa si, in sfarsit, la 14.30 p.m. plecam in jos spre Balan.

Poza de grup total in fata Cabanei Piatra Singuratica (aici chiar ca nu ii stiu pe toti, multi rau detot)

La coborare nu o vom lua pe drumul pe care am urcat, ci pe drumul care coboara abrupt si drept in jos pe vale spre zona de vacanta a Balanului. Aici lumea se va da pe fund cu pungile, eu tanjind spre acest sport, dar amintindu-mi cat am luptat cu problemele de spate. Ma dau pe bocanc in schimb si ajung jos la fel de repede ca si ceilalti cu punga.

La parcarea de masini voi ajunge pe la 15.45 p.m., aproape printre ultimii, dar nu chiar ultima, caci chiar soferul masinii cu care merg nu a venit. Astept dupa ei pana pe la 16.00 p.m., deja plecasera toate celelalte masini si numai eu stateam in lapovita care incepuse sa cada marunt. Eram stresata ca nu voi prinde trenul si vroiam acasa. Pe la 16.20 p.m. in sfarsit plecam din Balan spre Medias. Tibi conduce destul de tare si ma bucur sa vad ca recupereaza din timp pe GPS-ul masinii. Eu nu stiam insa ca a setat Sighisoara ca destinatie si nu Mediasul, asa ca la Sighisoara mai aveam vreo maxim 20 de minute pana sa prindem trenul meu din Medias spre Sibiu. Tibi incepe sa goneasca nebuneste, spre disperarea prietenei lui, dar la si un sfert abia ajungem in Medias. Suna la gara si afla ca trenul deja plecase, dar se incapataneaza sa ma duca in Tarnava sa prind personalul de acolo. Cand iesim din Medias vedem trenul deja plecand din Tarnava, asa ca incepe urmarirea personalului, noi pe sosea, trenul pe calea ferata, uite trenul, nu e trenul, exact ca in filmele western cu indienii, numai ca noi eram in masina si nu aveam cum sa sar in tren din mers. Tibi se incapataneaza sa ma duca la Copsa Mica, unde ajungem si ne punem pe asteptat trenul (vorba aia erau maxim 15 kilometri de la Medias la Copsa Mica). Asteptam trenul si asteptam trenul si trenul nu mai venea si, vorba aia, noi ne grabiseram si forjase Tibi masina la maxim ca sa prind eu personalul nenorocit si el acum zacea pe undeva prin camp, asteptand sa fie depasit de nimeni altcineva decat de un marfar. Trece marfarul si dupa indelungi asteptari, vine si personalul de Sibiu in gara de la Copsa Mica. Ma sui in tren si pentru prima oara in viata mea ma bucur ca merg cu personalul, pentru ca mersul lui de melc m-a ajutat pe mine sa prind legatura spre casa.