Schi de primavara pe valea Priponului - 11 mai 2013

Proaspat intoarsa din tura de 1 mai cuplata cu Pastile din Muntii Aninei, aterizez in Bucuresti, cu gandul de a ma duce weekend-ul viitor in Bucegi pe vai alpine cu schiurile. Pentru duminica ma inscrisesem in tura lui Mi de pe carpati.org pentru valea Alba, dar sambata nu aveam inca plan. O intreb pe Mi daca nu vrea sa dea o vale si sambata, dar este ocupata, o intreb daca pot sa intreb pe site-ul turei, dar imi spune ca ar prefera sa vorbesc pe privat, asa ca o intreb cu cine sa vorbesc din cei inscrisi pe care ea ii mai cunoaste (eu in afara de Petru nu mai cunosteam pe nimeni si Petru era la Ecomaraton). Mi mi-o recomanda pe Catalina careia ii dau val-vartej un mesaj pe privat. Ramane sa ne vedem seara la o bere sa ne cunoastem si sa punem la cale un plan si sa facem o vale sambata.

Vineri dimineata ii scriu si lui Xoreax de pe carpati.org ca poate vin cu ei sambata, el avand o tura lejera pana la Piatra Arsa si inapoi. Daca iesea schiul si sambata - bagam schi, daca nu iesea - bagam o ciorba la Piatra Arsa de care imi era tare dor. Catalina ma anunta ca vine cu mine sambata pe o vale sa schiem, ne organizam mintenas, eu vorbisem sa plec la Caminul Alpin vineri seara, sambata dimineata vine si Catalina in Busteni, isi lasa ceva lucruri la camin si cu ochii atintiti la munte asteptam taxiul chemat.

Luam ca doamnele taxiul pana la cabina (ca doar n-o sa car schiurile jumatate de Busteni) si la 9.30 a.m. ne infintam jos la cladirea cea draga a instalatiei tehnice.

In poza de jos si cea de sus, ma imortalizez cu schiurile pe o asemenea vreme caniculara: senzatie care imi lipsise de cativa ani de zile, dar este o senzatie interesanta sa se uite toti la tine ca la urs.

Urcam cu cabina (34 de lei urcarea, scump schiul asta pe vai, dar merita), pe la Babele ne mai echipam cu una-alta, mai mult Catalina cu apa, ca eu am de toate si pornim spre Releul Costila.

Nu stim inca pe unde vom cobora, dar este atat de bine ca uneori sa nu ai planuri, imprevizibilul isi spune cuvantul. Eu nu imi pun schiurile pe rucsac, mi se pare mai comod sa le car ca pe poseta. Folosesc langrimanele multifunctionale pentru asigurarea de picior, car schiurile si in mana, si cand obseste dreapta le mut in stanga si invers.

Urcam modest panta spre Releul Costila, imi fac ochii roata pe Platoul Bucegilor si imi amintesc de tonele de ture facute pe aici. Fac poze catre Cabana Piatra Arsa si Varful Furnica si catre M-tii Leaota si Valea Ialomitei.

Vedere din Platoul Bucegilor spre Valea Ialomitei si Muntii Leaota din fundalul indepartat

Vedere din Platoul Bucegilor spre Varful Furnica si Cabana Piatra Arsa

Trecem pe langa fosta cabana a lui Manoliu (acuma el este pe undeva pe langa Targoviste mi-a zis odata la telefon), ma minunez de noua constructie a salvamontului care a rasarit aici in ultimii ani, ajungem la Releul Costila si mergem in recunoastere catre Valea Malinului si catre Valea Priponului. De sus Malinul pare infricosator, dar stiu ca odata aflata pe firul vaii este chiar prea domoala panta.

Stiind insa cum sta treaba cu saritoarea de jos de pe Malin care este sigur descoperita, noi doua fete ne reorientam asa cum ne era si planul spre Valea Priponului. Priponul in schimb este exact opusul Malinului: pare bland la inceput, pentru a-si inaspri panta abia spre sfarsit cand se ingusteaza spre poiana de la Piatra Parlita.

Frumoase vaile amandoua, dar momentan alegem sa stam la plaja vreo ora, ca este abia 12 ziua. Stam la plaja, eu meditez, Catalina nu stiu la ce se gandeste, abia o cunosc, dar nu vreau sa trag de ea. Muntele si vaile fac toata atmosfera, asa ca stam la plaja cu ochii atintiti spre Acele Morarului. La un monent dat incepe insa sa bata vantul, bate destul de rece, sunt cam orele 13.00 p.m., asa ca incepem sa ne echipam de coborare. Vom cobora pe Pripon pana la urma pentru ca suntem singure. Mai trecusera doi baieti plecati in recunoastere pe la buza vailor, dar cum nu fusesera comunicativi si nu ne spusesera pe unde vor sa coboare, alegem Priponul, vale usoara, facubila pe schiuri si fara schiuri fara dificultati, fara coarda, fara saritori. Saritoarea descoperita de pe Malin in portiunea inferioara ne-ar fi fost greu sa o depasim in clapari si cu schiuri fara ajutor suplimentar. Asa ca facem alegerea inteleapa si incepem sa coboram pe Valea Priponului. Nu mai fusesem eu pe Pripon de prin 2008 cu picioarele de cand urcasem cu Tibi si Romeo pe Malin.

Incepem sa schiem pe Pripon, zapada pare sa se pastreze pe firul larg al vaii, dar mare ne va fi surpriza sa descoperim ca nu va avea continuitate pana jos. La asa ceva nu ma asteptam, sincer. Zapada este insa foarte buna in portiunea superioara pe care o dam foarte repede si nici nu prea avem timp sa o savuram.

Ne mai oprim sa admiram peisajul si sa facem poze spre mult ravnita Creasta Morarului

Vedere de pe Valea Priponului spre Varful Omu si Creasta Morarului

Vedere de pe Valea Priponului spre Creasta Morarului cu ale sale Ace inaltate semet spre cer

Mai fac o poza, mai dau cateva viraje si ajungem la traverseul de sub stanci, unde descopar ca trebuie sa ne scoatem schiurile pentru cativa metri si sa pasim pe iarba. Ma intreb daca nu ar fi fost mai bine sa ne dam pe Malin, dar nu, totusi nu, doua fete fara coarda pe acolo nu aveam ce sa cautam, chiar daca stiu foarte bine drumul.

Continuam pe Pripon, scoatem schiurile din picioare si le punem din nou peste 5 metri dupa portiunea intrerupta. Scrutez bine zarile si stabilesc o linie de traversare, peste fasii de iarba (ca schiurile merg pe iarba), apoi in jos pe o limba de zapada care pare-se ca duce spre firul vaii din portiunea inferioara.

Fac traversarile pe schiuri, pas pas pe iarba, vad si o capra neagra, doar suntem pe taramul lor, pas pas iar pe iarba, ajung la limba de zapada. Cam asa aratam noi cu schiurile pe zapada, dar totusi nu, asta este schiul pe vai si cine nu a avut o asemenea experienta nu ii poate intelege paradoxurile.

Mai departe se duce Catalina inainte ca sa ma filmeze si pe mine. Initial vroiam sa filmez schiul pe toata valea, dar fiind atat de intrerupta am renuntat si am zis ca filmam numai ce este mai important.

Incep sa ma dau, zapada pare ea buna in poze, dar in realitate este foarte valurita si trebuie sa franez mult ca sa nu ma arunce urmele de la avalanse, noroc ca panta devine mai abrupta si pot sa prind viteza si stand pe loc. E foarte bine, numai ca apar iar urmele de avalanse inca denivelate, asa ca va trebui sa ma opresc sa ma odihnesc. Imi amintesc ca in Austria la schi nu am obosit atata, dar aici cu barca pe valurile avalansei semi-topite, ma oboseste ingrozitor sa tin atat de incordate picioarele. Regrupez dupa un bolovan si vine si Catalina, care imi spune ca ar mai urca un pic ca sa se mai dea inca o data. Ma pun la plaja cu ochii cat girofarele sa nu apara vreun urs de prin bosechetii nenumarati si stau cu ochii dupa Catalina sa o filmez cand coboara.

Si cum stateam eu sa o pandesc pe Catalina cat coboara, apar schiind vanjos cei doi care erau in urma noastra. Ma saluta si pleaca mai departe. Un alt paradox al schiului pe vai alpine.

Vine si Catalina, regrupam din nou si plecam la vale, mai ales ca eu eram putin stresata de atata liniste, pustietate, salbaticie - toate la un loc imi dadeau senzatia ca acum acum vine ursul.

Din buza caldarii glaciare vedem deja stana pe unde brana din stanga (in sensul de coborare) ocoleste poiana omonima si pe unde se face iesirea din vale. Exista sanse minime ca saritoartea de la intrarea in vale dinspre poiana de la Piatra Parlita sa fie descoperita si practicabila acum. Aceasta ultima portiune din vale este cea mai abrupta, dar foarte faina, numai ca destul de valurita zapada si pe aici, asa ca picioarele incordate la maxim si dintii facand ca la boxeri in gura.

Coboram si vad ca baietii s-au oprit cu o saritoare inaintea poienii cu stana, caci si aceasta saritoare este mai nou descoperita, asa ca aici s-a cam terminat schiul pe Valea Priponului si incepe caratul schiurilor cu carca pe Valea Priponului.

Mai dam cateva viraje pe aceasta ultima portiune, tot valurita rau zapada, si suntem langa baieti: unul a luat-o prin dreapta prin niste balarii, altul prin stanga prin alte balarii, dar ajunge mai usor la zapada. Scoatem schiurile si urmam si noi varianta din stanga (in sensul de coborare), fiind ajutate la trecerea schiurilor peste un mic prag. Apoi coboram la locul de intalnire al Vaii Priponului cu brana ce vine pe langa stana din Pripon si incepem dezechiparea. Mi-e o lene de mor sa scot claparii si sa pun schiurile pe rucsac, dar ma mobilizez cu un mic picnic inainte.

Eu cu Catalina inainte de brana de ocolire pe la stana din Valea Priponului

Baietii pleaca inaintea noastra pe brana cu schiurile in mana (cica brana este nasoala zic ei, desi am mai facut-o si nu este chiar asa), noi in schimb vom merge pe brana cu schiurile in spate.

Catalina pentru control isi pune si casca pe cap, sa fie protejata daca cumva cade, dar chiar nu este cazul, brana este usoara, mai ales ca ne-am scos claparii si mergem relexate in bocanci.

Trecem brana, ne arata un baiat o capra neagra, mergem mai departe trecem de stana si iarasi ma napadesc amintirile. Asa-i cand bati muntii in lung si in lat mereu, ajungi sa refaci multe trasee si sa iti amintesti cate ture ai facut prin aceste locuri.

Depasind poiana cu stana din Pripon, ajungem la intersectia cu Valea Cerbului - frumoasa Valea Cerbului. Facem dreapta spre vale in sensul de coborare si ne indreptam spre poiana de la Piatra Parlita. Trecem de locul stancos denumit la Numaratoarea Oilor, ajungem in poiana si fac poze la intrarea in Valea Priponului, sau altfel spus: acolo am fi iesit noi de pe vale daca era acoperita marea saritoare surplombata de jos de la intrarea in vale.

De acum inainte vom intra in padure, ne vom afunda din ce in ce mai mult pe poteci lipsite de panorame, asa ca ne imortalizam cu Valea Cerbului - o vale atat de usoara vara, pe atat de periculoasa iarna prin ale sale avalanse si atat de frumoasa si caracteristica Bucegilor.

Drumul pana in Poiana Costilei mi s-a parut interminabil: anost, alene prin poteca, recunosc fiecare cotitura, desi daca ma pune cineva acum sa spun exact pe unde am mers nu imi amintesc, dar drumurile le-am batut mult si abia astept sa ajungem in poiana Vaii Cerbului dinainte de Poiana Costilei. In Poiana Costilei ca la comanda abandonam rucsacii cu schiuri cu tot in iarba si zacem vreo jumatate de ora la soare. Aflu multe despre Catalina si imi dau seama cate cunostinte comune avem.

Din Poiana Costilei decidem ca este mai bine sa coboram pe Plaiul Fanului, ca daca nu nimerim titicarul de Busteni facem numai jumatate de drum forestier, dar daca coboram la Gura Diham si nu merge titicarul, bagam 5 km de carca sau, mult mai probabil, chemam iarasi taxiul ca doamnele ce suntem. Norocul face ca la iesirea in drumul de Gura Diham ii gasim pe prietenii nostri necumunicativi de pe Valea Priponulu, care se infruptau dintr-o bere. Le fac cu mana in semn de salut si dau sa plec mai departe. Dar acum berea le-a mai dezlegat limbile si sunt mai comunicativi. Intr-o doara le zic ca am crezut ca deja-s in Busteni, iar ei imi spun ca au fost, s-au si intors si au adus si masina. MMMAAAASSSSINNAAAAAA ?! Imi fac ochii ca girofarele de la SMURD cand aud de masina care este parcata pe aici pe undeva prin zona. Astia au masina, mai Catalina mai ! Si noi suntem pe jos cu doagele in spate, nu-ti spune nimic asta !? Catalina zambareste pe sub mustata. Intre timp individu' (care tot nu stiu cum il chema), ma intreba "Da, voi unde v-ati lasat masina?!", "Pai noi nu avem masina, zic eu tragand de fata ca sa par cat mai obosita si terminata, noi avem picioare !", "Si unde vreti sa ajungeti?!", "Pai la Caminul Alpin," ii arunc eu vorbele in vant trecand pe langa el si plec mai departe lasandu-l sa rumege informatia ce proaspat i-am furnizat-o. Ne scoboram 20 de metri mai inspre drum, ne plantam rucsacii pe iarba la intrarea in traseu si pandim ba titicarul (care nu stim daca merge), ba baietii cu masina de mai sus, care inca insi savurau berea. Catalina face ce face pe la rucsac si tot trage cu ochiu sa vada ce fac baietii, parca eram la gradinita, doar ca scopul era sa nu mergem pe jos cu doagele in spate. Si  la un moment dat aud glasul cristalin al unuia dintre baietii de pe Pripon: "Haide, veniti cu noi, va ducem noi pana la Caminul Alpin". In 3 secunde suntem cu schiurile in portbagajul lui si ne instalam in spate, ca doamnele evident. Asezate in masina chicotim fericite si baietii par mai comunicativi acum (deh, dupa o bere), dar nu suficient de comunicativi cat sa le cer mailul ca sa ii rasplatesc cu cate un filmulet pe care li l-am facut pe Valea Priponului. Ne lasa baietii la Caminul Alpin, ne lasam lucrurile si mergem la Casa Magica sa mancam, mai tarziu aparand pe acolo si Doru si Bogdan care ne promit Acele Morarului si alte trasee faine.