Ski de primavara pe valea Alba - 12 mai 2013

Duminica aveam programata cu Catalina tura lui Mi pe Valea Alba, supervizata de Ciprian Lolu (salvamont, instructor, ghid montan etc). Desi ne-am culcat foarte devreme, pe la orele 22.00 p.m., din cauza gatului care ma doare reusesc sa adorm foarte greu. Abia spre dimineata atipesc mai bine, cand la 7.30 a.m. trebuie sa ne trezim, sa avem timp sa mancam si sa ajungem (tot cu taxiul evident) la telecabina la 8.45 a.m., ora stabilita de a noastra organizatoare pentru plecarea in tura. In timp ce mancam, d-nul Vasilescu imi spune ca trebuie sa inchida Caminul Alpin (macar temporar), ca boul de fost secretar general din 2006 a dat in judecata ca ar avea CAR-ul acte ilegale si ca avem probleme. De bine ce eram si eu noua si proaspata membra a clubului, cand ma bucuram si eu ca am in sfarsit o casa la Busteni, se duce totul de rapa. Ma intristez nespus, dar nadajduiesc ca dreptatea va castiga. Cand luam taxiul din fata Caminului Alpin pe usa deja troneaza un anunt care spune ca este inchis temporar - intre timp am aflat ca totusi membrii clubului pot sta, dar platind un avans in prealabil.

La telecabina in Busteni lumea deja s-a strans si Mi ne pune ca completam o fisa prin care, evident, ne asumam rasponsabilitatea pentru nebunia pe care aveam sa o facem: sa coboram pe Valea Alba cu schiurile. Eu mai fusesem pe Valea Alba de nenumarate ori cu schiurile, dar pentru multii altii era o proba de depasire a limitelor. Si toata lumea era nerabdatoare sa decolam.

Noii mei coechipieri din Sibiu, cu care urma sa ma intorc acasa: Vali si Cosmin completeaza sarguincios complicata fisa, fara sa stie ce ii asteapta pe vale.
    

 

La telecabina toata lumea se echipeaza cu schiuri pe rucsac, mai putin eu. Pana la intrarea in Valea Alba am un mare drum, asa ca am sa aprofundez din nou caratul schiurilor ca pe poseta, in mana.

Lumea porneste la trap spre marea vale, care mai de care cu gandurile sale

Noua tehnica de carat schiurile (eu cu schiurile in mana, tinandu-le cu curelusa) versus vechea tehnica traditionala (la Petru pe rucsac)

La intrarea in vale, Ciprian Lolu incepe sa ne dea indicatii ..... dintre care lumea o tine minte pe aia cu "pe cat posibil, incercati sa nu cadeti !", ca deh avem unde sa ne ducem daca ne dam tare, mai o rimaye, mai un bolovan, noroc ca zapada este moale si te opresti repede. Eu insa retin alt amanunt si anume: "la saritoarea Carnului o sa ne dam drumul drept in jos pe limba de zapada de peste saritoare!" De cate ori am fost pe Valea Alba, ori nu am prins saritoarea acoperita, ceea ce insemna ca o ocoleam pe valcelul de langa ea, ori am prins pod de zapada peste ea, dar un pod atat de ingust si de fragil, incat mi se face pielea de gaina cand imi imaginez cum trebuie sa imi dau drumul pe acolo. Ma streseaza gandul asta si nu mai reusesc sa ma bucur foarte tare de tura, tot stau cu gandul la acel pasaj, care asa cum era descris de Ciprian, incoltea terifiant in mintea mea.

Inainte sa ne dam drumul pe Valea Alba, Mi insista sa facem traditionala poza de grup:

Poza de grup de la intrarea in Valea Alba (de la stanga la dreapta): baiat necunoscut (i-am uitat numele), Catalina, Petru, Iuliana, Mi cu fustita, Cosmin, Ovidiu, Ciprian, Diana, Loria, Ciprian Lolu si Iulia

Vazuta de sus valea pare terifiant de abrupta, dar ma consolez imediat cu gandul ca am mai tot coborat pe acolo. Ma intreb insa ce era in sufletul celor care se dadeau prima oara si vedeau haul cum se deschide sub ei si valea care dispare dupa punctul de rupere de panta.

Incepem sa ne dam pe vale, regrupand din loc in loc dupa Ovidiu (cel care a initiat carpati.org), care este deschizator de vale, in timp ce Ciprian a ramas pe sus cu cei mai tematori si care schiau mai prost. Zapada nu este extraordinara din punctul meu de vedere, am prins si zapada mai buna pe Valea Alba, nu este firnul ala de primavara cu care eram obisnuita sa schiez pe vai alpine, ci este un strat de vreo 10-15 cm de zapada moale care aluneca la vale odata cu tine cand schiezi. Interesant, cu totul alta zapada decat pe Valea Priponului de ieri.

 

Pana in Saritoarea Carnului de la mijlocul vaii schiem destul de repede, ma uimeste totusi cat de larga este valea, avand in vedere ca eu intotdeauna o prinsesem cu mult mai putina zapada si ca urmare era mult mai ingusta. Larga valea, dar si rimayele multe, asa ca trebuie sa-mi faca ochii ca girofarele ca sa nu virez fix intr-una si sa ma trezesc in ea pe sub zapada. La Saritoarea Carnului regrupam cu totii si asteptam sa vina Ciprian ca sa ne dea indicatiile. Ma uit de sus la podul de zapada si constat ca saritoarea este foarte acoperita, atat de acoperita cred ca nu am vazut-o eu niciodata, asa ca ma mai linistesc si imi dau seama ca Ciprian nu ne zicea niste aberatii cand sustinea sa mergem pe schiuri.

Valea Alba vazuta de deasupra Saritorii Carnului (saritoarea este undeva in dreapta pozei si nu se vede)

Vine si Ciprian si ne pune sa ne insiram deasupra saritorii, rand pe rand, cu schiurile orientate cu dreptul la vale si sa derapam usor pe podul de zapada peste saritoare. Nu prea imi place mie cu dreptul in fata, avand in vedere ca eu am stabilitate mai buna cu stangul in fata, dar Ciprian reuseste si ma abureste si ma face sa cobor cum zice el. Mie imi este insa frica sa cobor in derapaj cu viteza si fac trepte pas cu pas, spre disperarea lui Ciprian care spera sa nu se rupa podul de zapada la cat stau pe el si ii dau socuri cu schiurile. Dupa ce depasesc portiunea cea mai ingusta, ca de latimea schiurilor, imi dau drumul in fata spre stanga, intrand sub saritoare, unde ne asteptau cuminti vreo 3-4 care urcau cu catel cu tot in sus pe vale.

Mi la depasirea in derapaj a Saritorii Carnului (poza facuta de Petru), vazandu-se fix portiunea ingusta, in stanga /dreapta fiind deja rimayele formate in dreptul saritorii.

Imagine cu portiunea imediat dupa Saritoarea Carnului (firul din stanga), iar in dreapta se vede valcelul de ocolire al saritorii

Dupa saritoare schiem linistiti mai departe, vorba vine linistiti, ca trebuie sa fim in continuare cu ochii-n patru dupa rimaye, care sunt din ce in ce mai multe si mai mari. Zapada insa nu mi se mai pare atat de buna, incepe sa fie plina de pietre aduse de avalanse, asa cum stiam eu Valea Alba plina de pietre la schiul de primavara. Deci nimic nou sub soare, Valea Alba a ramas cum o stiam, noi suntem cei care ne schimbam.

Pana jos La Verdeata o iau inainte cu Iulia si baiatul caruia i-am uitat numele, practic nu prea mai schiem, ci facem slalom printre rimaye, care sunt din ce in ce mai mari si apoi printre pietre. Sirurile de pietre se vad pe vale prin acele dungi negre, uneori mai trebuie sa trecem si pe deasupra ca nu avem incotro, dar jos inspre poiana ajungem sa schiem pe valurile bulgarilor de avalanse, pietre si tot ce mai pica prin zona.

La Verdeata regrupam cu totii, dam jos claparii, punem bocancii si acum chiar trebuie sa pun schiurile pe rucsac. Poteca pe brana Vaii Albe este destul de expusa si nu am cum sa merg cu schiurile in mana ca pe poseta, asa ca trebuie sa imi pun namila in carca si sa mi le car singurica.

Inainte de plecare Mi insista evident pentru nelipsita poza de grup de sfarsit de Valea Alba.

Poza de grup la Verdeata (de la stanga la dreapta): Iulia, Mi, Catalina, Iuliana, Ciprian si Loria pe randul din fata, Diana, Ciprian Lolu, Vali, baiatul necunoscut, Petru, Cosmin si Ovidiu pe randul din spate.

Apoi plecam pe brana Vaii Albe, intr-un deliciu de genoflexiuni pe care trebuie sa le facem cu schiurile in carca pentru a trece cu antenele de pe rucsac pe sub crengile mult prea plecate ale copacilor de langa poteca.

Mai jos, mai jos, asa, mai la dreapta, nu, un pic mai la stanga, gata acum ai trecut, da-i inainte.

Valea Alba vazuta de pe brana omonima, presarata acum cu schiori cu schiurile in spate.

Pe drum Mi ne filmeaza si ne intreaba cum a fost, unde este zapada, ce cautam noi pe aici, glume faine. In Busteni cand ajungem Ciprian il cheama pe Marius sa ia soferii cu masina, sa duca soferii la cabina sa ia masinile si sa vina sa ne recupereze din poienita de deasupra Caminului Alpin.

Intre timp noi stam la plaja in poienita si binecuvantam momentul in care nu mai trebuie sa caram namilele cu schiuri cu tot in spate.

 

In Busteni ne parcam la restaurantul Caraiman, unde ne intalnim si cu inca patru participanti la tura AMC-ului din ziua precedenta de pe Padina lui Calinet din Piatra Craiului (tot cu Ciprian fusesera). Veselie mare, toata lumea este multumita de ture, de vreme, de reusite, fiecare a mai progresat cate putin, iar eu sunt cea mai fericita ca am gasit oameni cu care sa impartasesc asemenea trasee. 

Poza de grup hiper-extins, cu participantii de la tura pe schiuri pe Valea Alba, dar si cei de la tura la coltari si piolet pe Padina lui Calinet. Si nu in ultimul rand, filmuletul facut de Mi pentru tura pe valea Alba care se gaseste aici: https://www.youtube.com/watch?v=sQfrEq1foDo