Babele - Valea Sugarilor – Cab. Padina – Saua Strunga – cab. Padina din nou - Saua Laptici – Valea Dorului – Cota 2000 - Sinaia

Participanti la traficul pe schiuri: eu, Laurentiu, Crissa, Tibi, Danuta, Denisa, Bogdan Coman: total = 7 bucati

Ideea de tura ne-a venit prin noiembrie–decembrie 2007, cand am fost eu cu Laurentiu pe traseul Babele-Cocora-Valea Dorului si ne-am uitat cu foarte mult jind la Padina. Se vedeau plaiurile inzapezite, mai ca ne venea sa coboram sa ne dam pe acolo, dar deh, eram la tura de o zi.

Asadar, era de mult programata o tura pe schiuri la Padina si evident o tot amanam. Cert este ca saptamana trecuta facem noi planul ca we asta ori mergem la Padina pe schiuri, ori schiem in Poiana prin padure daca ninge. Si cum de nins nu a nins deloc in Poiana Brasov, era clar ca ne pierdem vremea pe acolo. Buuuuuuun, zic eu, deci mai bine astept sa ninga si macar atunci merita sa ma impachetez cu catel si purcel si sa vin la Brasov, ca oricum i-am promis de nu stiu cand Cristinei ca ii fac o vizita, si sa o iau si pe ea la o tura de schiat.

Incep sa vad conturata tura la Padina, dau anunt pe la coechipieri, si evident ridica mana sus Crisa, care tocmai si-a luat schiulete scurte (sunt super beton, vreau si d-alea acuma), Tibi cu 2 prietene si Adrian Caziuc (care insa nu s-a hotarat pana la sfarsit). Asta era trupa cea mare, care eu in inconstienta mea i-o prezentasem lui Laurentiu ca fiind dita mai gasca. Laurentiu, putin terifiat, mi-a explicat finutz ca data viitoare sa nu mai fiu asa gura sparta sa chem tot Bucurestiul pe munte si in felul acesta mi-am dat seama ca el intelesese ca venim de la 10 persoane in sus si il lamuresc ca gasca mare la mine inseamna 2-3 persoane. Se linisteste in final, stiind ca Tibi si Crisa merg bine si nu o sa avem probleme. Oricum data viitoare ridic frumos 2 degetele si intreb ca un copil cuminte, ca nu am chef sa ma fac suport de pioleti.

Ne reunim la cabina in Busteni, urcam la Babele si ne echipam si … si … si ne avantam in ceatzaaaaaaaaaaaa. Imi pun GPS-ul in functiune, ca deh, am invatat sa il folosesc dupa 2 ani si acuma incerc sa nu uit tot ce am invatat. Evident imi iau mistourile de rigoare, ca ce mah, butonezi la GPS, dar zambesc frumos si cu multa intelegere. Adevarul e ca am morcov de anul trecut cand am orbecait prin ceata in platou pe vant de 130 km/h si am ramas blocata 4 zile la cabana la Manoliu pe tema asta. Ca urmare, nu mai merg iarna in platou fara GPS nici sa ma tai.

Si mergem, si mergem, ceata non stop, inaintam greu, si cica sa ne hotaram pe unde intram in Valea Sugarilor. Paaaaaaaai, p-aici se trezeste Laurentiu sa zica. Scoate Tibi GPS-ul lui, care e si mai marfa (are si harta incorporata in el), si zice ca suntem inca departe de firul vaii, asa ca ne hotaram sa mai mergem putin. Recunoastem la un moment dat o mica coborare intr-un valcel si o dam pe el in jos, stiind ca nu are unde sa ne duca decat in firul Vaii Sugarilor. Dar, pe ceata nu-i ca pe soare. Panta ni se pare abrupta (cel putin mie din cauza cetii), si ne hotaram sa o dam pe curba de nivel pana in firul vaii ca sa fim siguri ca nu nimerim aiurea. Recunoastem intr-un final firul vaii si GPS-ul lui Tibi ne confirma ca putem sa o dam linistiti la vale, ca suntem pe drumul cel bun. Cu cat coboram, cu atat e mai bine. Incep sa se contureze moate de stanci, drept pt. care le iau de reper si schiez parca altfel, tot printr-o semi-ceata, dar cu un fel de mai multa vizibilitate. Asadar renunt la plug si imi dau drumul normal. Dupa ce iesim din ceata, parca altfel arata muntele.

Crisa coborand pe valea Sugarilor

Crisa si Danuta deasupra stanei din Sugari

Bogdan Coman deasupra stanei din Sugari

Stana din Sugari se ridica aievea prin ceata

Crisa in zona stanei din Sugari

Tibi cu schiurile de tura, dupa coborarea pe vale

Crisa si-a luat snow-blade-uri noi, de care vreau si eu acuma

La un popas ... Laurentiu si Coman se pun pe mancat

... in continuarea popasului, bagam ceai, biscuiti si facem planul de bataie

De la stana din Sugari, o luam spre Pestera si pe drumul de masina la cabana Padina. Facem planul de dupa amiaza: urcam spre Saua Strunga pana incepe sa se intunece si pe urma o dam la vale inapoi, ca nu ne ia mult. Trupa de data asta se rezuma la eu pe schiuletele lui Crisa, Tibi si Coman pe schiuri de tura si Laurentiu impodobit cu placa pe rucsac. Evident ca sunt in dezavantaj si ma alearga astia de-mi sar capacele, dar ma conformez si dau la deal, ca si eu vreau sa ajung cat mai sus.

Coman si Tibi echipandu-se la cabana la Padina pt. tura

Unii urca mai repede, altii mai incet

Tibi in drum spre saua Strunga, pe langa tarcurile de oi

In urcare spre saua si refugiul Strunga: Tibi, Lau', Coman

Un valcel simpaticut prin care am urcat, iar mai jos cei trei crai: Tibi, Laurentiu, Coman

Ajungem aproape de refugiul de sub Saua Strunga, cand vine o mega-hiper ceata si ne hotaram val-vartej sa coboram. Eh, da acuma-i acuma, sa ma vezi pe mine pe schiulete scurte. Primele viraje mi se par din alta poveste, dar, incet incet, incep sa ma prind cum sa cantez, cum sa stau aplecata, si schiez aproape normal. Si cand schiam mai frumos si mai cu spor, le vine ideea sa ne bagam pe un valcel prin padure. Facem 3 viraje, se ingusteaza prea rau valcelul, drept pt. care eu cu Tibi luam decizia sa ne intoarcem pana nu e prea tarziu, Laurentiu si cu Coman vor lua aceeasi decizie dupa ce mai fac 10 viraje si descopera ca valcelul se infunda cu mult prea multi copaci cazuti. Concluzia este ca ei au ajuns inaintea noastra la cabana, pt. ca eu cu Tibi coborand am vazut un plai cu zapada pe care nu am putut sa-l lasam ne-schiat. La vale a fost frumos, mai greu a fost sa ne intoarcem pe curba de nivel, caci zapada era mare si grea, si schiurile se incarcau la greu cu zapada.

Ajung si eu cu Tibi intr-un final la cabana Padina si ne punem pe mancat. Papa bun si ieftin, berea buna, vinul fiert de asemenea, si ne punem pe jucat trombon. Dupa ce ne plictisim, ne gandim sa jucam si anti-trombon, si punem la cale sa il lasam pe Laurentiu sa joace in continuare trombon dupa ce vine de la baie, in timp ce noi toti ne tavalim pe jos de ras cand il vedem cum nu pricepe de ce ia el toate cartile. Aici vedeti nedumerirea de pe fata lui: ceva de genul "Da, nu inteleg! :(("

Pe urma jucam un fel de: “ceva galben care sa incapa in cescuta asta mica”. Si gasim ceva de genul: o lingura de malai, de ulei, pana de papagal galben, o corcodusa coapta, un galbenus ….. urmate de chestia asta mica galbena de la claparul meu, o bucatica galbena din polarul lui x, urma si rucsacul lui Laurentiu la decupat, dar a scapat. Si tot asa, pana ce ne da afara din sala de mese si ne trimite cabaniera la culcare.

A doua zi de dimineata, ma uit eu pe geam: waw, ceata sus in platou, bate si vantul. Ne hotaram sa urcam spre Saua Laptici si de acolo pe firul vaii pana in Valea Dorului. Noroc ca e poteca batuta si se inainteaza usor, dar asta nu inseamna ca noi pe schiurile de tura avem atata maiestrie pe virajele alea inguste in panta.

In drum spre saua Laptici, insirati dupa propriile puteri

In poza de sus Laurentiu, in poza de jos Crisa (i-am facut o groaza de poze, are geaca misto verde)

Culmea, ajungem relativ repede in Saua Laptici, imediat dupa ce se termina padurea. Din pacate acolo dam intr-o frumoasa ceata, dar noroc ca se vad bine indicatoarele.

Din saua Laptici o dam prin alta ceata la vale spre Izvorul Dorului, iar din indicatorul de la bifurcatia cu respectivul izvor urcam pe firul vaii pana la Cabana in Valea Dorului, innotand prin nameti de zapada.

Si odata ajunsi la cabana trebe’ sa mancam, nu, ca doar am muncit mult la deal. De data asta scump, da’ bun dupa 3 h de urcat din Padina. Dupa masa, eu cu Coman si cu Laurentiu avem chef sa ne dam, si se aranjeaza repede treaba, pt. ca Laurentiu isi uita betele telescopice jos la cabana. In concluzie, are o fata lunga si morcovita, drept pt. care ma gandesc ca mai bine cobor cu el, poate il conving sa ii treaca mai repede oftica in caz ca nu le mai gaseste. Macar sa fiu pe post de sac de box in caz de nevoie. Din spirit de solidaritate mi se alatura si Coman, drept pt. care coboram cu totii din nou in Valea Dorului. De bucurie ca si-a gasit betele, Laurentiu reuseste sa-si agate o chinga de la rucsac intre stinghiutele bancii de la telescaun, drept pt. care pleaca cu ea cu tot cand se da jos din telescaun, se opreste evident tot telescaunul din cauza lui, si i se scoate frumos de la rucsac bancuta care atarna dupa el.

Bun, in sfarsit o dam la vale spre Sinaia sa schiem si noi ca oamenii. La traverseul de dupa caldare Laurentiu descopera f. crispat gheata. Eh, zic eu, are placa noua, nu cred ca e atat de grav. Da' asta era numai in capul meu. O dam pe fata mare a Carpului unde deja zapada incepe sa se mai inmoaie avand in vedere ca ne apropiem de marea de nori care coborase in jur de 1600 m altitudine. Ajunsi la cabina la 1400, Coman cica vrea sa coboare in Sinaia, ma conformez posomorata, apucam sa intram pe peron, cand apare Laurentiu ca o floricica: “Nu vreti sa mai facem o tura?” Atata asteptam, ii bag lui Coman cartela sa coboare, ii uram drum bun si il iau pe Laurentiu de-o aripa sa mai facem o coborare. La a doua coborare evident uit ca placa lui Lau' aluneca pe gheata, drept pt. care imi iau mustrarile de rigoare. Asadar, am mai invatat ceva: placa de snowbord are un singur cant cand derapezi, nu 2 ca la schiuri, si deci nu are aceeasi stabilitate pe gheata. Buuuuun, aleg sa ne dam pe Tarle. Nici aici nu e bine ca e crusta sus, dar noroc ca pe firul vaii e zapada mai moale. La Piatra Turcului: semn cu atentie la avalanse si semn de drum ingustat. Invat de data asta ca pe placa nu se merge asa usor pe drum ingust, ceea ce banuiam, dar nu eram sigura, ma stradui sa tin minte si data viitoare sa semnalez aceste mici probleme cand oi mai baga snowborderi prin astfel de locuri primejdioase. Sa vedem cat m-o tine memoria, ca de obicei ma lasa repede.

Pana la urma e reusita si a doua coborare, mie oricum imi placuse ca-mi solicita muschii, dar nu eram f. sigura ca nu ma boscorodeste Laurentiu pt. gheata de care evident uitasem. Coboram cu cabina in Sinaia, ca deh, de la 1500 m in jos nu mai e zapada prea multa, facem jonctiunea cu restul lumii care coborasera cu cabina mai devreme, Tibi deja recuperase masina din Busteni, si o dam bucurestenii spre Bucuresti si Laurentiu spre gara spre primul tren, microbus … cert este ca a ajuns la Brasov mai tarziu decat noi la Bucuresti. Io zic ca trebe facuta masina aia a lui Lau' cumva sa mearga, stim noi de ce !

Impresiile lui Coman le gasiti aici:
http://www.derdelus.ro/2008/01/21/tura-babele-padina-miorita/

Impresiile lui Laurentiu aici: http://lbarza.blogspot.com/2008/01/padina-black.html