Schi la Poiana Brasov - 26 ian. 2008

Dupa ce am schiat la Sinaia, am zis hai sa vin si in Poiana Brasov, ca sigur e super pulvar prin padure. Ii promisesem iarasi Cristinei ca vin la ea, mai ales ca Lee, sotul ei, era plecat din oras, deci distractie pe capul nostru. Era prima oara dupa 5 ani cand ne vedeam mai mult de 5 minute. In rest, vorbeam la telefon si pe mesenger, dar eu urasc mijloacele acestea de tehnologie moderna, indobitocesc omul, nu mai stie sa comunice si sa aiba relatii normale si sanatoase.

Asadeci, programam sa urcam in Poiana pt. un schi a doua zi. Aflu cu tristete ca Laurentiu nu este inca apt sa iasa din casa si ca este inca in convelescenta :((, si mai ramane Mihai cu un prieten si Tibi cu Danuta, care vin din Bucuresti pt. o zi. Sambata dimineata ma trezesc insa cu o stare ingrozitoare, probabil ca sa fie mai multi bolnavi in Brasov simultan. Drept pt. care am un chef jalnic sa ma dau, dar cand ies la aer si dau cu nasu de zapada mai renasc un pic. Ne regrupam cu Mihai si Florin la cabina mica, facem aranjamentele, urcam si o dam pe Kanzel, combinat cu un Sulinar. Cristinica merge mai incet, ca este incepatoare, si intre timp eu mai fac poze.

Cand ajung la drum, sau partie, daca asa se numeste chestia aia ingusta si batuta de ratrac, constat ca-s prea multe popice pe partie, devine chiar periculos sa ma dau, pt. ca sansele sa nimeresc in careva sunt mari, deja era sa o schilodesc de cateva ori pe Cristina, si eu eram cica aia care avea misiunea imposibila de a o aduce intreaga acasa la al ei sot. Deci ma bag in prima padure pe care o vad si precum rechinul la sange, simt pulvarul sub schiurile mele care plutesc. Alta viata, si schiurilor le place, doar pt. asta sunt facute.

Cand ies din padure, ma striga Tibi, care aparuse si el parca din senin.

Tibi asteptand dupa Danuta, si deci si noi asteptand dupa ea si facand alte poze.

Se mareste gasca, verificam ca Cristina si Florin sunt bine, ne bagam in alta padure, si cu Tibi de data asta, si mai iesim pe undeva prin Canal (parca asa se numeste). Gheata ca la balamuc, deja raschetasera popicele toata zapada proaspata. Naspa, incerc sa ma dau, dar evident ca e greu sa schiezi, cand ai jaloane care se misca si ele in contratimp cu tine pe partie. Ma feresc, cad, drept pt. care jur ca nu voi pe reveni pe acolo.

Ajunsi jos, veste mare: nu mai merge cabina, nici gondola, ca bate vantul ! Aha, deci nu numai in Sinaia. Si vine Mihai cu mareata idee sa mergem pe jos pana in Lupului si sa ne dam pana la captarea de apa, ca pana acolo e sigur pulvar. Zis si facut. Drumul pare insa ingrozitor de lung si eu ma incapatanez sa nu imi desfac claparii, caci la mine dureaza operatiunea strangerea clapelor destul de mult.

Iar baietii, dupa cum se vede, sunt incarcati si cu schiurile noastre, nu ca i-am fi rugat noi, dar s-au oferit ei, nu am inteles de ce. :))

Intr-adevar pulvarul pe Lupului e bestial, dar scurt, comparativ cu cat am urcat.

Dar partea buna este ca tocmai da drumul la gondola cand ajungem noi la ea. Urcam si Cristina descopera ca si-a pierdut telefonul pe Lupului, asa ca urmatoarea coborare o facem pe acolo. Dar totusi, eu cu Tibi si Mihai ne bagam un pic prin padure pe langa partie, doar e zapada neatinsa si stabilim o regrupare sub cabana la Postavaru.

Pulvarul e absolut demetial, arunc un gand catre Laurentiu care acuma zace acasa, dar sunt sigura ca este pt. binele lui. La cabana o asteptam pe Cristina si Florin sa coboare si intre timp eu mai fac o serie de poze.

Mihai cu Tibi si Danuta expecting ....

Tibi cu Danuta, Danuta fiind killerul ala cu masca pe fata, in caz ca nu ati recunoscut-o prin reducere la absurd sau prin eliminare.

Si Mihai ............ no comment, ca poate citeste !

Cabana Postavru cu negurile in fundal, adica batea tare vantul

Si incepem incet incet coborarea pe Lupului, asteptandu-ne din cand in cand sa ne regrupam.

In poza de sus, schiind pe Lupului, in poza de jos este panorama spre Poiana Brasov

Si zarile se deschid din ce in ce mai departe si se vad si muntii hat in zare

Si o privire aruncata spre Piatra Craiului: slabiciunea si febletea mea

Ajungem treptat si in zona finala a partiei, reintram pe pulvar, cautam telefonul Cristinei, nu mai are baterie si nu mai suna, nu gasim deci telefonul si deja e ora 16 dup-amiaza, asa ce ne purcedem spre masini.

Eu decid sa raman pana a 2-a zi, pt. caci nu-s in forma de zile mari de condus pana acasa la mine la Bucuresti. A doua zi, adica azi - duminica, neavand parteneri de schiat ma decid sa plec mai devreme catre Bucuresti, mai ales avand in vedere ca ninge, si nu am facut decat 4 h pana in capitala. Nu am mers decat cu 20 km/h pe valea Prahovei, asta cand nu am stat. Dovada mai jos: